Lăsaţi-ne să ne omagiem Suveranul!

În ziua de 25 octombrie 2011, noi – credincioşi principiilor Apostului Pavel – cei care suntem împreună pentru Adevăr ne sărbătorim Suveranul. Înainte de a ne fi plăcută nouă, Majestatea Sa Regele Mihai l e plăcută lui Dumnezeu. Cel mare i-a dat o viaţă lungă pentru a ne îndrepta rătăcirile şi a ne lumina Calea. Noi Îl iubim şi El ne iubeşte pe noi. Vrem să ne împărtăşim orele de iubire în taină. Însufleţiţi în suflet, vorba lui Iuliu Maniu. Să ne privim lung şi să ne îmbrăţişăm discret gândurile. În pace şi onor. Fără tulburări şi paradă.

Nici când a fost forţat să plece, nu ne-am ţipat disperările. Noi n-am ucis pe nimeni în numele Adevărului. N-am hulit, n-am pedepsit, nu ne-am răzbunat. Tăcutele noastre familii au sărutat şina Diktatului şi s-au retras în sine, plângând. Pentru simpla cădere a lacrimilor, bunicii noştri au fost ridicaţi şi duşi în bejenie sau la Canal. Mulţi nu s-au mai întors. Părinţii au pierdut aproape totul. Le-a rămas doar credinţa. Prin noi, ei vor să se mărturisească în ceas de Domnul ales, Regelui. L-au venerat tăcând sau chiar murind. Noi îl iubim trăind şi respirând alături de El. De ce să fim huliţi? Pentru că vrem să ne legăm sufletele pline, altfel decât se face în lumea voastră goală? Sau plină de sclipici?

Iubirea este o taină, nu trebuie explicată. Lăsaţi-ne câteva ceasuri de bucurie! Noi n-am intrat în casele şi la bairamurile voastre. Nu v-am tulburat nopţile de manele, nu am dansat cu voi din buric, nu ne-am vândut conştinţele pe litrele de mălai. Şi atunci de ce ne agresaţi? Avem vreo vină că universul nostru e diferit de întunericul din voi?

Dacă azi in lume nu suntem încă o naţiune pierdută e pentru că Adevărul încă nu a abdicat. Sunteţi puţini, dar gălăgioşi, pătimaşi şi zeloşi, dar nu uitaţi că în democraţia liberală noi ne luptăm pentru dreptul vostru de a nu fi de acord cu noi. Urmaţi-ne şi nu veţi rătăci. Eliberaţi-vă din strânsoarea fricii şi nu lăsaţi animalul din voi să răcnească. Tăceţi, o clipă! Şi vă veţi ridica. În ochii celui care a luptat pentru Adevăr şi numai pentru Adevăr. Întâiul Apostol.

vă rugăm,

lăsaţi-ne să ne omagiem Suveranul!


Marius Ghilezan

2 comentarii:

  1. ....FRUMOS!
    si biserica GRECO-CATOLICA din Ardeal venereaza ziua de nastere a Suveranului sau ,precum apostoli si cardinali din temnitile rosii
    vom fi cu totii in tacerea sufletului si inimile vor canta in taina iubiri de rege,neam si tara
    traiasca regatul unit al ROMANIEI si suveranul SAU MIHAI I DE ROMANIA!
    LONG LONG LIFE MY KING!

    RăspundețiȘtergere
  2. IN NUMELE TUTUROR CELOR PRIGONITI SI BATJOCORITI!
    IN NUMELE TUTUROR CELOR CARE AU PLANS,AU JELIT SI AU ASTEPTAT !
    IN NUMELE TUTUROR REGALISTILOR CARE SA U SIMPTIT TRADATI!
    IN NUMELE TUTUROR CELOR CARE , ASTEPTAREA LE A PARUT PREA LUNGA ,SI CU O POZA A REGELUI LOR LA PIEPT SA U STINS SI AU TRECUT LA CELE VESNICE!
    IN NUMELE TUTUROR CARE AU INDURAT, RAZAND. SURGHIUNUL,STIIND CA REGELE VA REVENI!
    IN NUMELE TUTUROR CELOR NASCUTI SI INDOCTRINATI SI A CELOR NEASCULTATORI DECAT DE PROPRIIA CONSTIINTA!
    IN NUMELE MAMELOR SFASIATE DE DURERE SI INECATE IN LACRIMILE LUI DECEMBRIE 89!
    IN NUMELE TUTUROR MARTIRILOR DIN TIMISOARA!
    IN NUMELE TINERILOR MASACRATI LA OTOPENI!
    IN NUMELE CELOR UCISI LA M.Ap N!
    IN NUMELE TUTUROR CETATENILOR ROMANI!
    IN NUMELE TURTUROR ROMANCELOR CARE AU INDURAT ,UMILINTA,TRUDA, BATJOCURA!
    IN NUMELE TUTUROR CARE INCA CU RUSINE SE MAI CONSIDERA OAMENI!
    IN NUMELE TUTUROR BUNILOR ROMANI SI ONESTELOR ROMANCE!
    IN NUMELE ELITELOR ACESTUI POPOR!
    IN NUMELE TUTUROR CELOR CARE TRUDESC PENTRU ACEST POPOR!
    IN NUMELE TUTUROR CETATENILOR ,COPIILOR,NOU NASCUTILOR SI A CELOR NENASCUTI!
    IN NUMELE PREZENTULUI SI VIITORULUI ACESTUI NEAM!
    VA ROG SA MI PERMITETI MAJESTATEA VOASTRA !
    SA MI APLEC FRUNTEA SI SA VA UREZ UN SINCER SI CALDUROS -LA MULTI ANI!
    SI PRINCIPESEI MARGARETA- PUTERE SA DUCA MAI DEPARTE STINDARDUL REGATULUI ROMAN!
    CU PIOSENIE SI PROFUND RESPECT!
    -un roman !
    CARUIA II ESTE RUSINE,PENTRU FAPTUL CA NU ARE CINE SA L REPREZINTE IN LUME SI NU ARE CINE SA I REPREZINTE INTERESELE IN INTERIOR
    un roman .......care nu are nici un sprijin din partea nimanui
    un roman care se simpte mai prigonit la el in tara decat in pribegie!
    un roman care desi munceste spetinduse de dimineata pana seara tarziu ,abia de are ce pune pe masa copiilor sai!
    un roman care se simpte jignit cand mai mari statului lui il fac cersetor!
    un roman care se rusineaza si si musca buzele pana la sange ,cand mai mari statului lui vorbesc cu -o tiganca inputita!
    un biet roman care.........nu a emigrat si a ramas aici sa puna umarul la .....la ce?
    la propria lui batjocorire!
    MAJESTATE!-romani au ajuns la concluzia ca statul roman nu le mai reprezinta interesele lor!
    statul roman a tradat interesele celor multi in favoarea aparatului de stat!
    in numele LOR va rog sa acceptati revenirea la TRONUL ROMANIEI ,CELOR MULTI!
    TRAIASCA REGATUL ROMANIEI MARI SI CINSTITE IN PACE SI ONOR!
    LA MULTI ANI ! SI DUMNEZEU SA BINECUVINTEZE CASA REGALA A ROMANIEI !

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.