Muzica Regelui, împreună cu Jurnalul Naţional

Muzica Regelui, împreună cu Jurnalul Naţional

Luni, 10 octombrie, ca o "prefaţă" sonoră pentru aniversarea celor 90 de ani ai Majestăţii Sale Regele Mihai (pe care-i va împlini la 25 octombrie), Jurnalul Naţional şi Editura Curtea Veche vă oferă... "Muzica Regelui". Un compact-disc cu 15 dintre me­lo­diile preferate ale Majestăţii Sale, însoţit de pagini din viaţa neştiută a celui pe care istoria îl va păstra drept ultimul rege al românilor.

Nu rangurile sociale diferenţiază oamenii, în pasiunile lor, ci educaţia, anturajul, întâmplările vieţii... "Mu­zica Regelui" defineşte personalitatea Majestăţii Sale Regele Mihai nu în calitate de fost suveran al unei ţări, ci ca om sensibil, ataşat de valorile culturale ale lumii. Compact-discul, gândit – cu toată delicateţea lor de copii dinaintea părintelui lor – de către Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, este unul dintre acele daruri care, înainte de a avea o valoare materială, are o valoare de suflet. Aşa înţeleg eu impulsul de a imprima pe un CD melodii vechi, care au însoţit o viaţă de om, şi de a aşeza în pagină de carte istorii mărunte, sensibile, discrete, care pun altfel spotul de lumină asupra istoriei mari.

Zilele trecute, răsfoiam presa românească veche, în căutarea unor mărturii despre anii interbelici. Brusc, mi-am dat seama că, în 1927, când Yehudi Menuhin (care avea pe atunci 11 ani) venea la Sinaia, la vila Luminiş a magistrului său, George Enescu, prea tânărul principe Mihai, în vârstă de nici 6 ani, avea să parcurgă unul dintre momentele semnificative ale existenţei lui. La 20 iulie se stingea din viaţă bunul Rege Ferdinand I, iar copilul devenea, în aceeaşi zi, cel mai tânăr monarh al Europei.

La Sinaia, Yehudi Menuhin lua primele lui lecţii de vioară cu geniul muzical al Carpaţilor. Şi tot la Sinaia, un copil ajuns dintr-o dată rege (sigur, nu trebuie să trecem cu ve­de­rea faptul că Regenţa tricefală era cea care asigura, de facto, conducerea ţării) lua primele lui lecţii de pian. Se vor fi întâlnit, atunci, demult, pe aleile parcului Castelului Peleş. Se vor fi în­tâlnit de multe ori şi de atunci îna­inte – Regele Mihai, copilul în­co­ro­nat, George Enescu, geniul, şi acel care avea să devină o adevărată le­gen­­dă a viorii, Yehudi Menuhin.

Însă în paginile adunate, de ASR Principele Radu, sub titlul "Muzica Regelui", povestea uneşte, neaşteptat, anii senectuţii celor doi cu vârsta aceea a copilăriei. Iată ce scrie: "Yehudi Menuhin, marele violonist, discipol al lui George Enescu, ne-a invitat odată la prânz, la vila sa din Elveţia. Acolo, la cafea, preocupat să deschidă o cutie de bomboane cu celofanul bine lipit, Menuhin a întrebat cu glas tare, spre amuzamentul Reginei Ana, al Principesei Moştenitoare şi al meu: «Sire, vă aduceţi aminte de tronul de la Castelul Peleş?» – «Da», i-a răspuns Regele Mihai cu simplitate. «V-aţi aşezat vreodată pe el?», a continuat Menu­hin, cu un surâs ştrengăresc pe buze. «Nu cred», a răspuns amuzat Mihai I. «Eu, da», a continuat gazda, în hohotele noastre de râs. Am luat fiecare câte o bomboană de ciocolată (slăbiciunea regelui pentru ciocolată nu se compară decât cu cea pe care o are faţă de muzică), apoi Yehudi Menuhin ne-a povestit în detaliu cum venea adus de George Enescu la Peleş şi cum făcea năzbâtii prin castel, atunci când era nesu­pravegheat". Aproape că ni-l imagi­năm şi noi pe micul ştrengar, alergând pe holurile somptuoase, cu lumina filtrată de vitralii... E-acelaşi cu cel despre care principele ne spune, câteva rânduri mai încolo, că "păşea de parcă ar fi mângâiat pământul cu tălpile".

Frumoase aceste rememorări ale întâlnirilor cu Menuhin. Din păcate, violonistul şi dirijorul nu se află (în sunet) pe CD-ul "Muzica Regelui". George Enescu, în schimb, este prezent prin aceeaşi "Poema Ro­mâ­nă" care îi însufleţeşte fiecare zi, de peste şase decenii. "Poema Română" este, aşa cum am mai afirmat-o în ultimele săptămâni, "marşul", "imnul" care l-a însoţit pe Regele Mihai I în exil. Şi este cântecul întoar­cerii acasă.

Interpretarea magistrală a Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta lui Horia Andreescu, este aceeaşi cu cea din 2008, pe scena Ateneului Român, la Nunta de Diamant a Majestăţilor Lor Regele Mihai şi Regina Ana.

Dacă Menuhin nu e, pe compact-disc se află însă o voce sublimă a exilului muzical românesc, Virginia Zeani, care interpretează aria Laurettei din opera "Gianni Schicchi" de Giacomo Puccini. Virginia Zeani (care, apropo, pe 21 octombrie împli­neşte şi ea o vârstă venerabilă – 86 de ani) a plecat din ţară în 1947
(cu paşaport regal) şi a revenit abia în mai 2011, aducând cu sine acel paşaport regal cu care părăsise ţara cu 64 de ani în urmă. Pe 10 mai, Regele Mihai I i-a acordat celebrei soprane decoraţia regală "Nihil Sine Deo"...

Pe compact-disc vom întâlni, în genere, muzica şi interpreţii unor timpuri apuse. Şi nu mă refer aici neapă­rat la muzica simfonică (Beethoven şi Sant-Saens sunt sublim ilustraţi!) ori la acei creatori care s-au clasici­zat prin gloria pe care şi-au câştigat-o pe drept, precum Liszt, Puccini, Ravel sau Manuel de Falla. Nu mă refer nici la melodii încărcate de semnificaţii istorice, aşa cum sunt "Marşul Carol I" şi "Luarea Plevnei", ce amintesc de strămoşul Majestăţii Sale, de primul rege al ro­mâ­nilor, Carol I. Dar melomanul va găsi şi cântece cu un farmec aparte, care au încântat miliarde de oameni, în veacul trecut, tangouri sau melodii ce par azi nostalgice (dar niciodată de­suete), precum cele interpretate de neuitatul Bing Crosby. Sunt 15 me­lodii, din sunetele cărora desluşim des­tinul, pasiunea, trăirile unui om ex­cepţional: Majestatea Sa Regele Mihai.

Jurnalul Naţional

Niciun comentariu

Un produs Blogger.