Și dacă Regele Mihai nu abdica în 1947?

Sau: putea Regele Mihai să oprească armata română la Nistru, în 1941? Putea România obţine condiţii mai bune de la Aliaţii anglo-americano-ruşi înainte de 23 august 1944? Ce s-ar fi întîmplat dacă Regele Mihai l-ar fi graţiat pe mareşalul Antonescu în 1946? Dacă acest gen de întrebări vă interesează cît de cît, cu siguranţă aţi auzit vorbindu-se, în ultimele zile, despre o aniversare. A fost ziua Regelui. A 90-a.

Ceea ce m-a interesat cu acest prilej n-a fost evenimentul în sine – care ar trebui să fie ocazie de bucurie pentru români (în măsura în care românii mai sînt în stare de bucurii, acesta putea fi un mic prilej) –, ci discursul de fond ce a însoţit aniversarea. În dezbaterile ce au premers ziua de 25 octombrie mi-au atras atenţia nu răspunsurile date, ci mai cu seamă întrebările puse. Nu cunoştinţele respondenţilor mi s-au părut grăitoare, cît mai ales nelămuririle şi curiozităţile jurnaliştilor. Aceasta, pentru că starea societăţii noastre de azi e mai bine descrisă prin întrebările puse decît prin răspunsurile date – şi aceasta se aplică şi aniversării regale. Am primit şi eu cîteva chestionare de la ziare, în măsură a reaprinde, aici, unele dileme monarhice. În privinţa răspunsurilor mele, unele vă vor convinge, altele nu – dar, în genere, numai muza Clio şi Dumnezeu pot să ştie unde e aici adevărul absolut.

Care a fost relaţia tînărului Mihai I-ul cu legionarii în 1940? N-a fost nici o relaţie – cu excepţia faptului că legionarii s-au comportat relativ civilizat cu Regele, din două motive: unu, pentru că ştiau cît de popular era Regele (şi ideea de Rege) în ţară, şi doi, pentru că legionarii erau orice şi oricum, numai republicani nu erau.

Ce puteri avea Regele Mihai în raport cu Ion Antonescu în perioada 1940-1944? Foarte puţine. Antonescu venise la putere într-un moment de criză naţională, apoi ţara a intrat în război etc. – astfel încît pentru mareşal (care era Conducătorul statului, al guvernului şi al armatei) niciodată n-a fost o prioritate să se gîndească la prerogativele tradiţional-constituţionale ale Regelui (mai ales că şi Constituţia ţării trecuse ea însăşi prin convulsii în ultimii ani).

Putea Regele să prevină crimele împotriva evreilor români? A făcut-o (alături de Regina mamă Elena) chiar mai mult decît se ştie. Din păcate, guvernul condus de mareşal şi-a asumat explicit rezolvarea „problemei evreieşti“ din ţară, într-o manieră care iniţial era consonantă cu politicile rasiale ale lui Hitler.

Putea Regele să oprească la Nistru înaintarea spre Est a armatei române? Nu. Şi nici măcar lui Antonescu nu cred că i se poate imputa că n-a făcut acest lucru.

De ce Regele, după 23 august ’44, l-a dat sovieticilor pe mareşal? Nu Mihai I-ul l-a dat pe Antonescu pe mîna ruşilor – ci acea mînă, în condiţiile de atunci, era suficient de lungă încît să trateze România ca pe un self service de ocazie. Oricît de mult ne-ar durea, un lucru e real: România era atunci în zona directă de interes a URSS, şi nu a SUA.

De ce nu l-a graţiat Regele pe mareşal? În opinia mea, Antonescu ar fi fost executat chiar şi dacă ar fi fost judecat de americani. Ideea că Mihai I-ul l-ar fi putut graţia ţine mai curînd de fantezia istoriei contrafactuale decît de realităţile Europei de după 1945.

Nu cumva 23 august-ul românesc a grăbit înaintarea sovieticilor în Europa în dauna anglo-americanilor? Nu. Zarurile fuseseră aruncate deja şi ruşii erau gestionarii zonei în care ne aflam. România ar fi fost comunizată cu sau fără 23 august – dar măcar acea zi a mai salvat pentru cîţiva ani o relativă (şi în cele din urmă înlăturată) normalitate a vieţii în ţară. Fără 23 august, personal cred că sacrificiul României ar fi fost încă şi mai mare.

Putea Regele să se opună sovieticilor într-o măsură mai mare decît a făcut-o? Nu. Din păcate, în acel moment nici măcar Anglia sau SUA nu se puteau opune sovieticilor mai mult decît au făcut-o. Mihai I-ul măcar a încercat: în august 1945, cînd i-a cerut premierului Petru Goza să abdice. Fără succes, pentru că în spatele lui Groza era armata sovietică, pe cînd în spatele Regelui nu era decît un popor român timorat.

Ce s-ar fi întîmplat dacă Regele nu abdica în decembrie 1947? Foarte probabil că ar fi fost expulzat cu forţa (Stalin avea mijloacele pentru aceasta) sau i s-ar fi înscenat orice, inclusiv sinuciderea (Stalin era maestru în aşa ceva) – caz în care nu mai aveam aniversarea de alaltăieri, ci doar o comemorare.

Aşadar, e de reţinut că Regele Mihai l-a avut adversar pe Stalin, şi nu pe Gheorghiu-Dej & Comp. Faptul că Stalin e azi în oprobriul popoarelor libere, iar Regele Mihai e contemporanul nostru aniversat arată că, totuşi, în Istorie binele mai şi învinge. În consecinţă, există oameni cărora chiar merită să li se spună La mulţi ani! Regele Mihai e unul.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010.

Comentarii

  1. Regele Mihai I nu a avut nici cea mai mica sansa de a rezista in fata Moscovei. Documentele publicate in Romania dupa 1990 demonstreaza clar ca sovieticii au inclus Romania in zona lor interes major iar anglo-americani isi rezervau doar 10% din procentele "de interes". Cifra era doar simbolica. Toate aceste "jocuri murdare" s-au facut la Yalta inca din 1945. De condamnat sunt toti semnatarii de atunci (Stalin, Roosevelt si Churchill) in mod solidar. "Vestul" a oferit "pe tava" natiunile din Europa de sud-est din dorinta de a-l avea pe Stalin drept "partener" pentru vremurile ce aveau sa vina.
    Abdicarea a fost impusa Regelui de catre cei doi tradatori de neam: Dr. Petru Groza si Gh.Gheorghiu Dej, oamenii Moscovei. Actul Abdicarii a fost semnat sub presiune si amenintari fatise venite din partea celor doi tradatori de Neam si Tara.
    Ce a urmat... se stie!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu