Regele şi golanii

Discursul regelui în Parlamentul României a fost o nouă ocazie de a revedea o societate aflată într-o derivă grozavă.

Am văzut o Românie a simulacrului şi ipocriziei maxime, şi un popor care nu a avut niciodată elită, doar niște indivizi care, de câteva secole, se înghesuie să intre în fotografii de grup cu oameni excepționali pe care-i întâlnesc ocazional, inclusiv regi. Am constatat că una dintre vorbele academicianului David Prodan, spusă înainte de a muri, este valabilă şi azi: a trecut prea puțin timp, încă nu avem o națiune, trebuie să avem grijă. Sărbătorirea regelui a fost o ocazie să vedem că avem o republică fără spirit republican şi o fostă monarhie unde aristocrația nu a reuşit să construiască instituții mai tari decât timpul.

Monarhia a adus pentru România o rază de speranță şi un început de modernitate. În spiritul modestiei regelui, aş putea spune că a adus normalitatea. Politicienii au încercat să facă totul praf, chiar în perioada interbelică, inclusiv prin modul cum s-au folosit de regalitate. Discursul regelui în Parlament a fost un eveniment inventat de Traian Băsescu, care a verbalizat un lucru ce a jignit regalitatea şi, pentru că opinia publică a fost de partea celui mai slab, adică regele, liberalii au căutat o breşă pentru un atac la Băsescu.

Cei 90 de ani ai regelui nu ar fi creat o mare emulație dacă Băsescu ar fi fost, cum era firesc, organizatorul ceremoniei. Dar dincolo de motivații, regele merită un asemenea eveniment cu toate comentariile şi analizele istorice pe care le putem face. Merita o sărbătoare pentru că ne-a arătat o imagine pe care unele generaţii nu au văzut-o şi nici nu o s-o mai vadă. Imaginea unei lumi apuse, unde valorile nu sunt cuvinte şi unde oamenii sunt cu adevărat purtători ai unor valori. Ființa unui rege este eterică, ea nu se vede, se intuieşte. Regele a trecut prin Parlament şi foarte puțini l-au văzut cu adevărat. O țară ca România, deşteptată cu forța din sălbăticie în secolul 19, încă n-a ajuns să priceapă că regalitatea este o ordine suprapusă celei constituționale, că regalitatea nu guvernează, ci reprezintă ceea ce nu se vede: statul, națiunea şi cele mai importante valori. Acestea sunt păstrate în lumea aproape metafizică a aristocrației, iar regii sunt slujitorii acestor valori.

O demonstrație ne-a făcut regele în ziua în care a împlinit 90 de ani. Nu a vrut să o facă, dar un rege arată mereu nordul moralității uitate, nu ştie altceva, aceasta este misiunea lui. Înainte de discurs toți politrucii şi analiştii s-au întrebat pe cine va distruge discursul regelui, pe cine va ataca? Unii îşi frecau mâinile gândindu-se la procentele pe care le vor pierde duşmanii lor politici. Dar ce nu au înţeles ei este faptul că regele nu este politician şi niciodată nu poate fi transformat în asta. Regele nu confundă statul cu partidul şi nici chiar România cu regalitatea. El nu a vorbit despre instaurarea monarhiei şi nici nu a revendicat ceva. El nu are aroganța baronilor locali care se cred stăpâni peste oameni, regele și monarhia servesc poporul român. A fost educat să fie întruparea unor valori şi nu ştie să fie altfel, chiar dacă noi vrem să-l târâm în mocirla istoriei noastre. Poate că nu a fost destul de abil să negocieze cu politicienii într-un moment în care ne trădase toată lumea și marile puteri ne făcuseră cadou Rusiei, dar este o mare nemernicie să-l facem pe rege țap ispăşitor.

Discursul regelui a fost un discurs normal al unui rege. Un discurs care a spus ceea ce trebuia să spună. A transmis mesajul fără a mulțumi cuiva, fără a ataca pe nimeni. Ca unul care mă ocup de discursuri, nu m-a impresionat discursul, ci omul. A fost un discurs corect, rotund ca o perlă, dar nu strălucitor. A strălucit doar pentru că era ca un diamant aruncat în noroi, ca un diamant aruncat la porci, cum scrie în Biblie. A vorbit despre demnitate, despre morală, despre credință şi despre suferință. De câte ori nu au mai auzit pereții parlamentului cuvintele astea meşteşugite, spuse chiar cu dicție mai bună, dar fără să se înrădăcineze în suflet şi voință? De data asta cel care le-a spus într-o incantație parcă venită din alte timpuri era cel care era avizat să le spună. De aceea, pe mine m-a impresionat omul, nu discursul. L-am văzut pe rege singur, aproape absent, înconjurat de baroni locali şi ciocoi de rit nou care se înghesuiau să-şi facă poze cu telefonul în preajma regelui. Avea mâinile sale lungi căzute firesc, precum două aripi ale unui pescăruș obosit de pribegii lungi. Se uita peste acea lume pestriță care-l înconjura şi nu se amesteca cu ei. Știa deja multe despre noi în cei 90 de ani de viață, poate mai multe decât noi înşine. Palmele sale mari semănau parcă cu cele ale țăranilor români, chiar dacă niciodată nu a lucrat pământul. Văzând naturalețea cu care acceptă această întoarcere acasă, mi-am adus aminte despre nişte albume cu fotografii ale regelui tânăr, în salopetă şi plin de uleiuri, lucrând sub un Rolls Royce moștenit de la bunicul lui. Nu a fost niciodată un rege războinic, a fost mai degrabă un rege inginer, care cred că a încercat să repare România, în timp ce unii furau pe partea cealaltă piese.

După discursul regelui, politicienii au ieşit să spună presei ce emoții au simțit şi ce proşti sunt adversarii lor politici. Cred că deja uitaseră discursul. Înconjurat de golani, regele a părut mai strălucitor ca oricând.

Politica noastră a încercat să-şi pună la rever o bijuterie, însă nu i-a ieşit.
În fotografia de grup, s-a văzut doar coroana, nimic din ceea ce era în jur. Văzându-l cum se îndepărtează, am avut sentimentul că regii au destinul popoarelor lor. În cazul regelui Mihai cred că se prefigurează destinul nostru european. Regele Mihai a pribegit peste 6 decenii, poporul său şi-a început de câțiva ani pribegia prin Europa şi nu ştim dacă va mai găsi cărarea întoarcerii acasă.

Vasile Dâncu

Comentarii

  1. admirabil comentariu si titlu. Da, intr-adevar, asa am simtit si eu. Avem un Rege care cred ca este singurul care ne intelege si ne iubeste asa cum suntem. Singurul. Are in Dinsul dragostea si tactul unui parinte care-si iubeste copilul poznas, obraznic si nerecunoscator. Dar, totusi il iubeste. Popor ingrat care poate nici nu-l meritam. Si totusi, inca mai sper in renasterea acestui popor. Nu cred ca Dumnezeu isa va lua inapoi darul pe care ni l-a facut. Doamne ajuta !

    RăspundețiȘtergere
  2. Regele a vorbit Poporului Sau de la tribuna Parlamentului. In timpul scurtului sau discurs o mare parte din romani au incercat senzatia ca traiesc in mandrul Regat al Romaniei de odinioara.
    Cuvantul Regal a fost ascultat intr-o liniste impresionanta de catre parlamentari, Guvern si invitati. O remarca ar fi de facut: in Sala Plenului a fost o liniste de Catedrala caci un Duh bun a coborat in acele clipe peste intregul auditoriu.
    Niciodata in acesti ani de dupa Decembrie '89 nu a fost atata liniste, pace si incredere.
    A fost un miracol.
    Un Miracol Regal.

    RăspundețiȘtergere
  3. Poporul nostru e acasa, iar daca El trece prin tot ce ii este dat sa treaca va asigur ca in sufletul Sau e la fel de frumos, nu se poate altfel. Ca si Regele! A judeca un popor dupa clasa politica vremelnic conducatoare e o marsavie, la care nu subscriu, iertati-mi cuvintele! Chiar daca poporul i-a votat! Tot El, Poporul si-a imprastiat oasele in glia mult iubita sfintind-o sau murind in inchisori in bratele Lui Hristos...

    RăspundețiȘtergere
  4. Traiasca Regele
    In pace si onor,
    De tara iubitor
    Si aparator de tara!

    This summarizes everything about the King and about Monarchy! Wake up, Romania! Put aside your megalomaniac thinking and look into the future. Long live the King!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu