Regulile succesiunii la tronul britanic au fost modificate. Întâietatea masculină, eliminată

Regulile succesiunii la tronul britanic au fost modificate. Întâietatea masculină, eliminată

Premierul britanic David Cameron a anunţat vineri că cele 16 ţări membre ale Commonwealth-ului, al căror şef de stat este Regina Elisabeta a II-a, sunt de acord cu modificarea regulilor pivind succesiunea la tron, cu scopul de a elimina prevederea referitoare la întâietatea masculină în ceea ce privește accesul la Coroană, relatează agențiile internaționale

Cameron, care s-a exprimat în faţa presei în orașul australian Perth, a precizat că aceste schimbări le vor permite, de asemenea, moştenitorilor regali să se căsătorească cu persoane de religie catolică fără să renunţe la Coroană.

În opinia lui Cameron, regulile, vechi de secole, erau în contradicţie cu ţările moderne ale Commonwealth-ului.

Aceasta înseamnă că dacă Prinţul William şi soţia sa ''vor avea o fetiţă, atunci acea fetiţă va fi într-o zi Regina noastră'', a declarat Cameron, citat de AP.

Regina Elisabeta a II-lea este şeful statului în cele 16 ţări membre ale Commonwealth-ului, din care fac parte Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Canada şi altele.

„Vreau să fiu bine înțeles. Monarhul trebuie să fie în comuniune cu Biserica Anglicană pentru că el/ea este liderul acestei biserici. Dar este nedrept să i se refuze căsătoria cu un/o catolică dacă asta aleg”, a explicat Cameron.

În ultimii ani au existat cel puțin 11 tentative din partea parlamentarilor britanici să schimbe regulile succesiunii la tron, argumentând că prevederea legată de întâietatea masculină contravine vremurilor moderne. Primii doi în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii sunt prințul Charles și fiul său William.

evz.ro

Comentarii