Regele, premiat pentru "cea mai lungă carieră în slujba libertăţii"



Tinerii liberali i-au acordat Regelui Mihai, la Gala TNL, premiul "Născut liber" pentru "Cea mai lungă carieră în slujba libertăţii", fostul suveran exprimând, în mesajul transmis pentru acest eveniment, speranţa ca anul acesta să aducă "respect şi etică în instituţii", informează Mediafax. Tinerii liberali au aplaudat în picioare, timp de mai multe minute, scandând numele Regelui Mihai.

Reprezentanţii Casei Regale au citit un mesaj transmis de regele Mihai, fostul suveran nefiind prezent la eveniment. "Sper ca anul acesta să aducă respect şi etică în instituţii, simţ al datoriei şi altruism în viaţa publică. Valorile şi competenţa ar trebui să fie criteriile noastre. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor publice şi în regulile lor", a transmis Regele Mihai. Mesajul a amintit importanţa pe care regele a acordat-o evenimentelor prilejuite de jubileul de 90 de ani. "Această dovadă de iubire şi de preţuire (...) a fost o alinare pentru toate suferinţele şi necazurile pe care a trebuit să le trecem cu toţii în ultimele decenii", a transmis fostul suveran. "Felicit pe cei care au reuşit performanţe economice, mai ales micii întreprinzători şi companiile mijlocii. Felicit pe tineri şi pe profesorii din universităţi, licee şi şcoli, care au continuat munca lor în ciuda greutăţilor. Felicitări celor din agricultură care au reuşit să meargă mai departe, deşi rămaşi fără resurse şi încurajare. Felicitări funcţionarilor publici, diplomaţilor, militarilor, oamenilor de artă pentru stăruinţa lor în a-şi face datoria, deşi puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Sunt mâhnit de toate momentele grele prin care mamele, oamenii bătrâni sunt nevoiţi să treacă. Felicit românii care ştiu că au făcut ceva bun pentru ca ţara lor să meargă mai departe", a mai transmis Regele Mihai.

Comentarii

  1. Multumin Regelui Romaniei pentru toate demersurile democratice . Multumim Majestate

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu