Acvila încoronată

Coroana de otel a regilor României

Din cele mai vechi scrieri, simbolismul coroanei îi conferă o semnificaţie eminentă: ea include nu numai valorile capului, culme a trupului omenesc, ci şi valorile a ceea ce se află mai presus de cap, un dar venit de sus. Se marchează astfel caracterul transcendent al unei împliniri. Forma circulară indică perfecţiunea şi participarea la natura cerească, al cărei simbol este cercul. Ea uneşte ceea ce este dedesubt cu ceea ce este deasupra, şi separă terestrul de ceresc, umanul de divin. Coroana exprimă întotdeauna ideea de înălţare, de putere, de iluminare. Este un semn al puterii şi al luminii. Este sensul simbolic al coroanei christice.

Materia coroanei, vegetală sau minerală, precizează natura actului eroic săvârşit şi pe cea a recompensei divine atribuite. Demnitate, putere, acces la forţele superioare, suveranitate absolută. Sunt sensurile cuprinse în imaginea coroanei.

În stema Regatului Român, Acvila României poartă pe cap Coroana de Oţel, însemnul Independenţei şi al Suveranităţii depline a României, cucerite în timpul domniei Regelui Carol I. Turnată din ţeava unui tun turcesc, capturat în Războiul din 1877, Coroana este simbolul Independenţei obţinute prin luptă. Crucea de deasupra coroanei este crucea decoraţiei „Trecerea Dunării”.

Absolut toate fostele ţări comuniste (inclusiv Rusia) au revenit, după 1989, la stemele anterioare, cu coroana la locul ei, chiar dacă sunt încă republici. România a rămas singura ţară care a adoptat o stemă decapitată. Nici o altă naţie creştină din fostul lagăr socialist nu a avut curajul să-şi reteze coroana din stemă, altfel spus, una din căile de comunicare cu divinitatea. Simbolurile sunt partea vizibilă a invizibilului. Adevărata putere stă în respectul şi cultivarea lor. A nu preţui simbolul – sacru – al coroanei de pe capul acvilei din Stema României, înseamnă a-ţi submina puterea ca naţie, din proprie voinţă.

Marilena Rotaru / princeradublog.ro

Comentarii

  1. ROMÂNIA ESTE ÎNCĂ, STĂPÂNITĂ ȘI CONDUSĂ DE INDIVIZI CU MENTALITATE BOLȘEVICĂ. SUB OCUPAȚIA SOVIETICĂ ETNIILE CONLOCUITOARE AU FOST FOLOSITE ÎMPOTRIVA ETNIEI MAJORITARE DISTRUGÂNDU-SE TOATĂ ELITA NEAMULUI ROMÂNESC. ASTĂZI, CU ACEIAȘI METODĂ BOLȘEVICĂ SE DISTRUGE ȘI POPORUL. AM FOST COLONIE SOVIETICĂ. ACUM SUNTEM COLONIE EURO-ATLANTICĂ. STĂPÂNUL ESTE ACELAȘ. BOLȘEVISMUL S-A RĂSPÂNDIT ÎN TOATĂ LUMEA. E NEVOIE DE UN ALT SISTEM SOCIAL POLITIC ȘI FILOZOFIC CARE, SĂ LUPTE PENTRU : DREPTATE SOCIALĂ, MORALA CREȘTINĂ, DEMOCRAȚIE DSĂVÂRȘITĂ, SOLIDARITATE ȘI ARMONIE SOCIALĂ, PATRIOTISM LUMINAT. TOATE BOGĂȚIILE UNEI ȚĂRI APARȚIN POPORULUI RESPECTIV ȘI URMAȘILOR, URMAȘILOR LOR. BOGĂȚIILE NU POT FI ÎNSTRĂINATE SAU CEDATE ALTORA DE CĂTRE POLITICIENII CORUPȚI, VÂNDUȚI SAU TRĂDĂTORI. PENTRU NOI ROMÂNII RĂZBOIUL NU S-A TERMINAT. EL SE VA ÎNCHEIA ATUNCI CÂND ROMÂNIA VA FI DIN NOU MARE, VA FI DIN NOU REGAT.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este foarte frumos cum explicati aceste semnificatii ale coroanei regale, dar este la fel de adevarat ca nu se poate face un eseu, ori un studiu aprofundat din cateva propozitii.
    Sensul acestui mesaj transmis de catre Dv. este absolut telegrafic si restrans la mediul celor care urmaresc acest sait pe internet.
    Daca cititi cu atentie si rabdare cartea scrisa de Larry Watts – Fereşte-mă, Doamne, de prieteni - veti afla mai multe despre ce a insemnat si ce inseamna Romania pentru Europa, Rusia si USA.
    Coroana regala a fost un sprijin puternic pentru cei care au luptat pentru afirmarea Romaniei in lume - De aceea, Regele Romaniei a fost o piedica pentru cei ce au vrut si vor uzurparea Statului Roman.
    Cititi aceasta carte si veti fi socati de maiestria cu care s-a descurcat Romania de-a lungul timpului, in lupta cu cei care au vrut si vor sa anexeze aceste teritorii locuite de romani.
    Ne trebuie urgent un rege, ori o regina, care sa inceapa o repunere in drepturi ale acestei natii.
    Votati si fiti alaturi de Regele incoronat al Romaniei, MS Regele Mihai I al Romaniei !

    RăspundețiȘtergere
  3. Probabil ca ar fi interesanta cartea de care pomeneste mai sus comentatorul meu, n-am citit-o insa din istoria noastra atat de zbucuimata stiu ca Romania, pentru Europa (ca si acum dealtfel, nimic nou) Rusia si USA a insemnat o vaca buna de muls. Si asta vine din vechime din vremea romanilor care au furat cat au putut apoi si-au luat talpasita. Si noi acum plini de mandrie ne consideram urmasii Romei!!! Ar fi interesant de vazut ce mai inseamna Romania pentru romanii insisi. Pentru ca multi confunda tara cu balacareala politica, la care s-a ajuns tocmai pentru ca nu s-a vrut dupa "evenimentele din decembrie" (imi vine greu sa-i spun Revolutie atata vreme cat nu s-a schimbat nimic - dimpotriva, as indrazni sa spun. Citeam o carte in tinerete, titlul nu mi-l amintesc, scrisa de un rus a carei actiune se petrecea in vremea revolutiei bolsevice. Un personaj, dealtfel gospodar al satului ii spunea unei cunostinte parvenite prin bolsevici ca "inainte daca boierul era rau, asta era, acum daca pui prostul si-l faci boier e de o mie de ori mai rau decat boierul". Ma rog, citatul e aproximativ pentru ca se zbate intr-un colt intunecat de timp al memoriei mele. Ideea era ca prostul dupa ce s-a vazut boier acum e mare intreprinzator...ma rog, nimic nou!) o lege a lustratiei. Atunci ca si gradinarul bun puneam samanta la timpul ei si acum aveam ce culege. Stia societatea civila de atunci cand tipa cu pct 8 de la Timisoara ce stia! Din nefericire comunistii s-au raspandit in toate coclaurile politicii romanesti aducand cu ei smecheria, aroganta, dispretul fata de munca cinstita a altora..etc. Pe astia doar bunul Dumnezeu sa-i mai educe. Cu parul! Nici un partid aflat acum in Parlament nu e in stare sa duca in spate destinele tarii spre un viitor demn in care ii e locul. Credinta mea e ca doar Monarhia si legionarii Il pot aduce pe Dumnezeu in guvernarea tarii. Ori noua tocmai asta ne lipseste.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu