Jurnalul călătoriei la Amman, Iordania, a ASR Principele Radu şi Principele Nicolae

Jurnalul călătoriei la Amman, Iordania, a ASR Principele Radu şi Principele Nicolae

ZIUA 1 – 25 noiembrie 2013

Amman, considerat unul dintre cele mai deschise şi prietenoase oraşe ale Levantului, este, pentru trei zile, gazda unei delegaţii formate din ASR Principele Radu al României, ASR Principele Nicolae al României, reprezentanţi ai Casei MS Regelui Mihai I, alături de reprezentanţi ai mediului de afaceri din România. Am onoarea de a fi alături de această delegaţie, în calitate de Consilier Privat onorific al Familiei Regale a României, şi, pentru că un consilier trebuie să fie şi un observator, am primit cu bucurie propunerea Principelui Radu de a scrie câteva cuvinte despre vizita noastră aici, pe măsură ce ea se desfăşoară, continuând în acest fel şi tradiţia începută în cursul vizitei din Republica Moldova.

De la început, trebuie să spun că acestei călătorii nu i se potriveşte foarte bine cuvântul „vizită,” care implică admirarea contemplativă a locurilor pe care le vezi, ci ea este mai degrabă o delegaţie economică, facilitată de Familia Regală a României. Este un lucru de tradiţie şi nou în acelaşi timp. Vizitele de promovare economică sunt unul dintre instrumentele principale prin care Familiile Regale din întreaga lume ajută antreprenorii ţării lor să fie recunoscuţi în străinătate, să găsească acces pe piaţa globală şi să devină branduri internaţionale. În România, un rol important în acest sens l-a jucat Principele Radu în perioada exercitării funcţiei de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Integrare şi Dezvoltare Durabilă.

Elementul de noutate constă în faptul că, de data aceasta Familia Regală nu mai are susţinerea financiară a Statului Român în organizarea acestei forme de promovare economică, ci a decis să meargă alături de reprezentanţi ai mediului de afaceri, organizând vizita direct, desigur cu sprijinul logistic al Ambasadei României la Amman (Ambasador, Excelenţa Sa dl Bogdan Filip – amman.mae.ro).

Este o schimbare importantă de paradigmă, de la nivelul interguvernamental, la nivelul sectorului privat, de facilitare a contactelor directe dintre oamenii de afaceri. Aşa cum a fost subliniat de mai multe ori de către personalităţile cu care ne-am întâlnit în această zi, luni de zile de activitate interguvernamentală nu pot produce, de multe ori, ceea ce reuşeşte o întâlnire tete-a-tete între oameni de afaceri interesaţi de progresul reciproc.

Totodată, în afara unei structuri guvernamentale, Casa Regală a României îndeplineşte, prin Alteţa Sa Principele Radu, una dintre misiunile esenţiale în societatea modernă – încurajarea mediului de afaceri şi promovarea ţării prin economie. Această călătorie nu este prima pentru membrii Familiei Regale. Dintre contactele mai semnificative pot aminti vizita de anul acesta a ASR Principesei Muna a Iordaniei la Palatul Elisabeta, vizita din 2004 a ASR Principelui Radu la Autoritatea de Investiţii a Iordaniei, precum şi vizita MS Regelui din 1995 în Iordania.

Prima întâlnire de lucru de astăzi a avut loc la Autoritatea de Investiţii a Iordaniei (Jordan Investment Board – www.jordaninvestment.com), unde am fost primiţi de dl dr. Awni H Al-Rushoud, preşedinte în exerciţiu. Personalitate extrem de agilă şi activă, dl Al-Rushoud iese în evidenţă ca o persoană preocupată în totalitate de avansul economic al ţării sale. Pasiunea cu care vorbeşte despre modul cum Autoritatea a creat o Hartă a Oportunităţilor de Investiţii în Iordania; materialele informative la obiect; mănunchiul de beneficii concrete şi deloc neglijabile pe care Autoritatea îl poate oferi investitorilor străini – toate acestea sunt dovezi de patriotism, de profesionalism şi de dragoste pentru progres.

Dl Al-Rushoud, prin prezentările pe care le-a făcut, cu cifre, date şi fapte, a pus accentul pe nevoia Iordaniei de investiţii, precum şi pe principalele atuuri, repetate în cursul zilei de mai mulţi dintre interlocutorii noştri. Acestea sunt:

- Poziţia geografică avantajoasă pentru a constitui o placă turnantă pentru intrarea pe piaţa Orientului Mijlociu şi arabă;

- Stabilitatea politică, economică şi socială, asigurată de o Monarhie benevolentă şi o politică externă de neutralitate şi pace;

- Efectuarea gratuită şi prealabilă a studiilor de fezabilitate pentru principalele potenţiale mari investiţii, în special în domeniul energetic, al transporturilor şi industrial;

- Nevoia imperioasă a Iordaniei de a-şi asigura securitatea surselor de alimentaţie pe termen lung, combinată cu un know-how excelent în domeniul creşterii producţiei, paralelă cu economii de resurse;

- Tradiţia comercială levantină, alăturată spiritului primitor şi deschis al Iordanienilor.

O oportunitate specială a fost pusă în evidenţă de către gazdele noastre, şi anume un fond de 5 miliarde de dolari, pe cinci ani, oferit de ţările Golfului, cu mai multe rezerve de petrol, pentru dezvoltarea economică a Iordaniei, fond ce poate fi accesat de către cei care investesc în această ţară. Cât despre garanţiile bancare, s-au menţionat 30 de miliarde de dinari iordanieni (aprox. 31 mld euro) care se află în sistemul bancar, gata pentru a fi folosiţi în activitatea de creditare sau garantare.

După o masă tradiţională, a urmat vizita la sediul companiilor AgriJordan (Director Executiv, dl Mohammed S. Bataineh – www.agrijordan.com) şi Jorico, doi dintre marii actori în domeniul agriculturii şi creşterii animalelor din Iordania. Acestea au expus un proiect major cu finanţare saudită, care până în 2014 prevede crearea unui sistem de antrepozite pentru reexportare a ovidelor vii, precum şi a nutreţului lor, către statele arabe. Aici s-au identificat potenţiale deschideri pentru întreprinzătorii români, în special deoarece ovidele din România sunt foarte apreciate în Iordania, iar nutreţul nu poate fi cultivat aici din lipsă de apă. În schimb, Iordania ar putea exporta în România fosfaţi şi legume, în sezonul de iarnă, precum şi know-how-ul creşterii legumelor cu o economie de apă de 90% faţă de metodele tradiţionale.

A treia întâlnire a zilei a avut loc la invitaţia Camerei de Industrie a Iordaniei (jci.org.jo). De la început, se remarcă separarea aici a Camerei de Industrie de cea de Comerţ. Asta poate pentru că activitatea industrială reprezintă, potrivit reprezentanţilor Camerei, conduşi de dl Ayman Hatahet, Preşedinte, 25% din PIB-ul Iordaniei, şi 95% din valoarea exporturilor acestei ţări. În industrie, 99% dintre companii sunt mici sau medii, iar investiţiile străine directe se concentrează în proporţie de 80% în acest sector. Industriaşii iordanieni s-au arătat interesaţi în special de proiecte comune româno-iordaniene, respectiv investiţii directe reciproce, prin care partea română ar putea beneficia de accesul pe piaţa iordaniană, dar şi pe pieţele Orientului Mijlociu, deschise prin tratate bilaterale de cooperare. S-a remarcat valoarea relativ mică a balanţei de schimburi România-Iordania, de 200 milioane de dolari în 2012, înclinată decisiv în favoarea României.

Printre lucrurile care mi-au atras atenţia în aceste ore de când mă aflu în Iordania sunt ospitalitatea iordaniană, belşugul şi stabilitatea care se simt aici la fiecare pas, dar şi respectul profund pe care toţi cei de aici îl au atât unii faţă de ceilalţi, cât mai ales faţă de oaspeţi. De asemenea, în rândul oamenilor de afaceri, am întâlnit un patriotism şi un optimism generalizate, vizibile cel mai bine în discuţiile privind situaţia Orientului Mijlociu. Oamenii de aici văd situaţia din Siria şi din Irak ca pe o oportunitate. Ei speră în revenirea păcii şi ştiu că, în acel moment, vor fi necesare investiţii masive, de ordinul a miliarde de dolari, pentru refacerea nivelului economic al acestor ţări. Iar Iordania, neutră, deschisă şi primitoare, este gata să fie placa turnantă pentru investitorii care doresc să acceseze aceste oportunităţi.


ZIUA 2 – 26 noiembrie 2013

A doua zi a călătoriei ASR Principelui Radu al României la Amman a fost marcată de câteva momente foarte importante, care au relevat încă o dată interesul statal al Iordaniei faţă de România, dar şi legăturile strânse dintre Familiile Regale ale celor două state.

Dimineaţa, prima întâlnire a avut loc la sediul Ministerului Industriei, Comerţului şi Aprovizionării Iordaniei (www.mit.gov.jo), unde am fost primiţi de ES doamna Maha Ali, Secretar General, alături de o echipă formată într-o proporţie covârşitoare din femei, lucru care am aflat că este caracteristic în administraţia de stat iordaniană, şi datorită faptului că femeile au o rată superioară de participare în învăţământul superior. Printre femeile de marcă în stat se numără trei doamne ministru, precum şi Preşedinta Comisiei Zonelor de Dezvoltare Economică. Ministerul este autoritatea centrală de import pentru produsele agricole, în special grâu şi orz, achiziţionându-le de pe piaţa internaţională pe bază de cerere de ofertă competitivă, în scopul stimulării concurenţei şi creşterii securităţii alimentare a Iordaniei. Şi în această zi, în toate contextele economice, a fost subliniat rolul Iordaniei de placă turnantă pentru investitori şi comercianţi, datorită acordurilor de liber schimb cu statele Orientului Mijlociu, dar şi a celor cu Statele Unite ale Americii şi Canada.

În continuare, Alteţele Lor Regale Principele Radu şi Principele Nicolae s-au întâlnit cu Excelenţa Sa Primul Ministru al Iordaniei, domnul dr Abdullah Ensour (www.pm.gov.jo). Întâlnirea a fost scurtă dar fructuoasă, demonstrând interesul Excelenţei Sale şi al Guvernului Iordaniei faţă de România. Într-o formulă pe care o discutam astăzi în mijlocul delegaţiei, suntem îndeajuns de aproape de Iordania pentru a face comerţ şi investiţii reciproce, dar îndeajuns de departe pentru a nu avea niciun conflict cu această ţară. Acest sentiment, de real interes şi deschidere, s-a remarcat şi cu ocazia acestei întâlniri.

A treia întâlnire a zilei a avut loc la sediul Ministerului Agriculturii, unde am fost primiţi de Excelenţa Sa, Ministrul Agriculturii, domnul dr Akef Al Zu’bi, împreună cu Secretarul General şi cu o delegaţie tehnică. Din cele aflate de la aceştia, schimburile economice în domeniu dintre România şi Iordania se concentrează pe domeniul fructelor şi legumelor (exportate către România) şi al ovinelor, importate în Iordania. Ministrul făcuse în anii trecuţi vizite de lucru în România, tocmai în scopul adâncirii legăturilor comerciale. Ideea principală a întâlnirii a fost că sectorul privat trebuie să fie motorul acestor relaţii, Ministerul având rolul de a impune standarde de calitate, şi de a facilita formalităţile administrative asociate, rol pe care şi-l poate asuma cu plăcere.

Momentul cel mai semnificativ al zilei a avut loc la ora amiezii, când Majestatea Sa Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a avut bunăvoinţa de a acorda o audienţă privată ASR Principelui Radu al României. Despre această audienţă, Principele însuşi va dezvălui mai multe pe măsură ce ideile valoroase aduse de ambele părţi vor fi puse în practică. Pe scurt, însă, este clar că Majestatea Sa are o privire foarte pozitivă asupra relaţiilor sociale, culturale şi economice dintre statul său şi România, şi poate încuraja prin aceasta societatea iordaniană să privească spre România ca spre un partener important.

Familia Regală a României are o strânsă legătură cu Familia Regală Haşemită. Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana au vizitat Iordania în anul 1995. De asemenea, Principesa Moştenitoare şi Principele Radu au petrecut, în septembrie 1996, luna de miere în Iordania, unde fuseseră invitaţi de Principele Hassan al Iordaniei şi de Principesa Sarvath. Cuplul princiar a vizitat Amman, dar şi Aqaba, pe malul Mării Roşii şi al Mării Moarte, Jerash – un sit arheologic din perioada romană –, Muntele Nebo, precum şi oraşul Madaba, renumit pentru tradiţia fabricării mozaicului.

În 2004, 2010 şi în 2011, Alteţele Lor Regale au fost din nou prezenţi în Regatul Haşemit al Iordaniei. Cu fiecare ocazie, Familia Regală a României a întâlnit membrii Familiei Regale Haşemite. Dacă în 2004 cuplul princiar a fost primit de Majestatea Sa Regele Abdullah al II-lea, în 2010 Principesa Margareta şi Principele Radu au întâlnit pe Alteţa Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei, mama Majestăţii Sale Regele.

Proiectul „Călătoriilor regale” a adus în România membri ai Familiei Regale a Iordaniei. Astfel, în 2011, Alteţa Sa Regală Principesa Rym Al Ali a luat parte la Gala Premiilor Uniter alături de Principesa Margareta şi de Principele Radu, iar în octombrie 2012, Principesa Muna, Principesa Rym, Principele Hassan şi Principesa Sarvath ai Iordaniei au participat la Jubileul de 90 de ani al Regelui Mihai.

Regele Mihai l-a întâlnit pe Regele Abdullah al II-lea la diverse ceremonii regale din Europa, cea mai recentă reuniune fiind în mai 2012, în Marea Britanie, la Jubileul de Diamant al Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a.

Prânzul a avut loc la invitaţia Camerei de Comerţ a Iordaniei, prin persoana dlui Issa H. Murad, Prim Vicepreşedinte (www.jocc.org.jo). La această întâlnire de lucru, la care a participat un mare număr de întreprinzători din întreaga ţară, inclusiv preşedinţi ai Camerelor regionale, discuţiile au fost foarte concrete şi s-au axat pe proiectul devenit comun de a aduce investitori şi oameni de afaceri iordanieni în România şi a-i pune în legătură cu mediul de afaceri românesc, prin facilitarea Camerelor de Comerţ din cele două state, respectiv a autorităţilor guvernamentale, şi cu încurajarea Familiei Regale a României, prin Principele Radu, care poate pune în faţă avantajele reciproce pentru cele două state.

După o serie de întâlniri tehnice, comerciale, între întreprinzătorii iordanieni şi reprezentanţii oamenilor de afaceri români membri ai delegaţiei, cina de lucru a avut loc la invitaţia Consiliului Oamenilor de Afaceri Irakieni din Iordania. Întâlnirea a dovedit relaţia strânsă dintre Iordania şi ţările Orientului Mijlociu, dar şi părerea deosebit de bună a mediului de afaceri irakian faţă de România, state care încă din deceniul al VII-lea al secolului trecut se bucură de o legătură tradiţională prin educaţie, industrie şi comerţ. Ceea ce am remarcat în mod special este că, în ciuda distrugerilor şi problemelor cauzate de războiul din Irak, oamenii de afaceri, prin natura lor, sunt optimişti şi văd în reconstrucţie o posibilitate concretă de creştere economică. Rezultatul întâlnirii se concretizează în posibilitatea extinderii acţiunii de promovare economică a Familiei Regale şi în Irak, pe termen mediu (1-2 ani).


ZIUA 3 – 27 noiembrie 2013

A treia şi ultima zi a deplasării noastre în Iordania a fost dedicată, pe de o parte, întăririi contactelor umane, atât cu oamenii de afaceri, cât şi între membrii Familiilor Regale ale Iordaniei şi României, iar pe de altă parte celebrării comunităţii româno-iordaniene de aici.

Ziua a început cu o întrevedere de lucru la sediul Camerei de Comerţ din Amman. Înfiinţată în anul 1923, Camera de Comerţ din Amman (www.ammanchamber.org.jo), şi aflată în prezent sub conducerea Excelenţei Sale domnul senator Riad Saifi, este cea mai puternică dintre Camerele regionale de Comerţ ale Iordaniei, având în registrele sale peste 45.000 de membri, majoritatea companii mici şi medii, dar şi marile companii ale Iordaniei, din domenii variate, de la agricultură la medicină.

În cadrul întâlnirii, întreprinzătorii prezenţi, dintre care unii au investiţii concrete în România, şi-au arătat deschiderea şi interesul faţă de o relaţie comercială mai puternică, şi în special faţă de echilibrarea balanţei comerciale cu România, înclinată în prezent puternic în favoarea României. Pe de altă parte, investitorii au arătat ASR Principelui Radu al României câteva dintre problemele cu care se confruntă în relaţiile economice cu România, dintre care cea mai importantă este durata emiterii vizelor şi perioada relativ scurtă a valabilităţii acestora.

În continuare, AALLRR Principele Radu şi Principele Nicolae ai României au participat la un dejun privat oferit de ASR Principesa Muna Al-Hussein a Iordaniei. Alteţa Sa Regală este mama actualului Suveran al Iordaniei, şi este unul dintre membrii Familiei Regale a Iordaniei cei mai interesaţi de legătura cu România. Alteţa Sa Regală a efectuat vizite în România, fiind apropiată de Familia Regală a noastră. La întâlnire a participat şi ASR Principesa Rim Ali a Iordaniei.

Dupăamiaza, Principele Radu şi Principele Nicolae au acceptat invitaţia Excelenţei Sale domnului Ambasador Bogdan Filip de a participa la evenimentul şi cocktailul oferit comunităţii româno-iordaniene cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Evenimentul a început cu o întâlnire privată între Alteţele Lor Regale şi domnul senator Musa Maaytah, fost ministru în Iordania şi personalitate marcantă a elitei acestei ţări. Domnul senator este capul unei familii mixte, fiind absolvent al unei facultăţi din România. Cei doi au discutat despre România, despre sistemul educaţional iordanian şi român şi despre consolidarea relaţiei dintre cele două state.

Momentul solemn al ceremoniei dedicate comunităţii româno-iordaniene a fost deschis de Ambasadorul României, în prezenţa a peste 100 de persoane, români, iordanieni absolvenţi ai universităţilor din România, precum şi familii mixte, care în mare parte sunt complet integrate în elita locală, dar care îşi păstrează limba şi valorile din România. A fost prezent la întâlnire şi dl Augustin Zegrean, Preşedintele Curţii Constituţionale, aflat în vizită de lucru la Amman, la invitaţia Comisiei de la Veneţia, pentru a împărtăşi aspecte din experienţa României către omologul său iordanian (Iordania a înfiinţat o Curte Constituţională anul trecut).

Ambasadorul României a felicitat pe cei prezenţi cu ocazia zilei de 1 Decembrie, şi a transmis respectul său faţă de acţiunea pozitivă a comunităţii româneşti din Iordania. Apoi, Principele Radu a vorbit despre valorile comune ale Iordaniei şi României: demnitatea lucrului bine făcut, caracterul de gospodari, dragostea de ţară, dragostea de familie, care se văd în statutul şi respectul pe care familiile mixte româno-iordaniene, trainice şi prospere, şi le-au câştigat aici.

Ultima întâlnire a zilei a avut loc între Alteţele Lor Regale Principele Radu și Principele Nicolae şi Alteţele Lor Regale Principele El Hassan bin Talal și Principesa Sarvath ai Iordaniei. Principele Hassan a vizitat de mai multe ori țara noastră, în special ca invitat al Academiei Române.

La încheierea vizitei a avut loc o întâlnire privată de sinteză, alături de Ambasadorul României şi de membri delegaţiei noastre, întâlnire în cursul căreia au fost punctate principalele iniţiative care trebuiesc duse mai departe în 2014. În mod special este vorba despre o vizită de lucru a unei delegaţii iordaniene de întreprinzători care, prin mijlocirea Camerelor de Comerţ şi încurajarea Familiei Regale, să fie puşi în legătură directă cu întreprinzători români, în vederea dezvoltării de investiţii comune.

de Ioan-Luca Vlad,
Avocat, mediator şi arbitru. Consilier Privat onorific al Familiei Regale a României

Comentarii