FOTO Principesa Margareta şi bloggerii culinari au gătit pentru persoane vârstnice greu deplasabile

FOTO Principesa Margareta şi bloggerii culinari au gătit pentru pentru persoane vârstnice greu deplasabile

Joi, 12 decembrie 2013, Principesa Moștenitoare Margareta a invitat la Palatul Elisabeta patru bloggeri culinari, într-o acțiune caritabilă, de sărbători. Alteta Sa Regală a oferit bucătăria palatului pentru a fi gătite feluri de mâncare destinate persoanelor în vârstă singure, beneficiare ale programelor Fundației Principesa Margareta a României.

Într-o atmosferă veselă, de sărbatoare, cei patru bloggeri culinari au preparat brioșe cu banane și ciocolată, fursecuri cu ghimbir, paste cu pui și ciuperci și sarmale de post cu nucă. Onorați să se afle în compania Principesei Moștenitoare, bloggerii și-au demonstrat măiestria în gastronomie și s-au bucurat din plin de această experiență privilegiată.

Preparatele gătite au ajuns, cu ajutorul voluntarilor din cadrul programului „Niciodată singur”, la persoanele vârstnice greu deplasabile, pe care Fundația Principesa Margareta a României le asistă la domiciliu. De asemenea, o parte dintre dulciurile pregătite au fost oferite de Electrolux copiilor prezenți la evenimentul «Seri de poveste» de la Librăria Cărturești din strada Pictor Verona, unde Alteța Sa Regală Principesa Margareta a citit povești celor mici, în aceeași după-amiază.

FOTO Principesa Margareta şi bloggerii culinari au gătit pentru pentru persoane vârstnice greu deplasabile

FOTO Principesa Margareta şi bloggerii culinari au gătit pentru pentru persoane vârstnice greu deplasabile

FOTO Principesa Margareta şi bloggerii culinari au gătit pentru pentru persoane vârstnice greu deplasabile

FOTO Principesa Margareta şi bloggerii culinari au gătit pentru pentru persoane vârstnice greu deplasabile

FOTO Principesa Margareta şi bloggerii culinari au gătit pentru pentru persoane vârstnice greu deplasabile

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

Comentarii

  1. Ar putea oare Casa Regala a Romaniei sa sustina in vreun fel miscarile tineretului care a inteles ce inseamna o monarhie constitunionala (sau care doar isi doreste altceva decat o democratie corupta si bolnava)? Ar putea veni oare o declaratie sau o imbarbatare a spiritului din partea aceasta? Multi o asteapta, prea multi si-o doresc, toti vrem altceva. Multumesc. Catalin Tanase

    RăspundețiȘtergere
  2. Oare ce sanse avem sa fie organizat un referendum pentru a fi consultati cu privire la transformarea Romaniei intr-o monarhie?

    RăspundețiȘtergere
  3. Mihaela Agavriloaei17 decembrie 2013, 02:46

    Oameni dragi,muncitori,asudati,buni romani crestini,doar de noi depinde cum ne vrem tara.Nu sa creem o revolutie cu varsare de sange ca in '89 ci o miscare formata din toti,absolut toti romanii din tara si de peste hotare,care sunt satui de painea acra dobandita cu sudoare sange si dor.Casa Regala nu va veni la putere miseleste astfel democratilor din prezent,de asta ii si vrem caci sunt decenti,ci se vor supune dorintelor noastre a cetatenilor.Deci ce decizie luam oameni buni? Desteapta-te romane e imnul nostru de stat,asta e indemnarea,atunci haideti sa ne desteptam o data pt totdeauna pt copiii nostri,ai mei,ai vostri ai tuturor. Sa suferim un an dar sa ne fie bn o viata,sa apucam batraneti fericite. Traiasca regele,traiasca monarhia

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu