În pace şi onor

În pace şi onor - Regele Mihai I al României

Prima întâlnire cu Regele Mihai a fost cândva în copilărie, prin intermediul unor monede de 100 de lei pe care le colecţionam, fascinat de imaginea de pe verso, unde scria „Mihai I Regele Românilor”. Ideea că România a avut cândva un Rege părea scoasă dintr-un basm.

La farmecul acestui basm contribuia din plin bunica, povestind mereu de cât de frumos era Regele României, de cât de îndrăgostite erau toate fetele de el, de cât de bine era în România pe vremea Regelui.

Mai târziu, cu vreun an sau doi înainte de revoluţie, la un post de televiziune din Ungaria pe care îl prindeam, alături de câteva posturi sârbeşti, cu celebrele antene ridicate pe bloc, am văzut o emisiune despre Regele Mihai. Atunci am aflat că Regele Nostru încă trăieşte. Am văzut povestea lui, viaţa lui, l-am auzit vorbind în româneşte, pentru români – şi imaginea de poveste pe care o avusesem până atunci în minte a început să primească un alt contur.

În 21 decembrie 1989, seara, la Radio Europa Liberă, l-am auzit din nou, cerând armatei române să răstoarne regimul comunist. Iar de Paşti, în 1990, îl aşteptam cu speranţa redevenirii noastre. Nu a fost lăsat să intre în ţară, parcă pentru a ni se confirma că drumul greşit pe care se afla România de mai bine de 40 de ani avea să mai continue. A fost excepţia 1992, când mai mult de un milion de oameni au ieşit în stradă să-l întâmpine. A fost, probabil, greşeala noastră atunci că nu l-am luat pe sus să-l ducem la Palat…

La începutul anului 1997 am ajuns prima dată lângă Regele meu. Trimis de ziarul „Timişoara” la Bucureşti, la aeroport, am reuşit să mă strecor până lângă Rege, să dau mâna cu El, să-i spun că sunt din Timişoara şi că timişorenii îl aşteaptă cu dragoste şi cu speranţă. Mi-a spus că Timişoara este în inima lui şi că îşi doreşte să ajungă cât mai curând la Timişoara. În goana după senzaţional caracteristică presei româneşti, aceste cuvinte au fost prezentate atunci ca o declaraţie dată în exclusivitate ziarului; nu era aşa. Erau doar nişte gânduri sincere şi care, după puţin timp, aveau să şi devină realitate. În schimb, ceea ce nu voi uita niciodată a fost senzaţia pe care am avut-o ajungând lângă Rege. Picioarele mi s-au înmuiat, mi s-a pus un nod în gât şi ape reci îmi curgeau pe şira spinării – toate au apărut într-o singură clipă, inexplicabil. Omul acela, atât de simplu şi de modest, emană ceva aparte – un zbucium al unei întregi istorii, al unei vieţi cu puţine clipe fericite dar, totuşi, marcată de o statornicie pentru unii greu de imaginat. Este vorba de ceva mai mult decât de charismă care vine de la el. Iar acest ceva este mereu la fel puternic, pentru că aceeaşi senzaţie revine de fiecare dată în preajma Majestăţii Sale. De-a lungul ultimilor 15 ani, am avut privilegiul, de nenumărate ori, să mă aflu în preajma Familiei Regale – la Timişoara, la Săvârşin, la Arad, la Bucureşti, la Curtea de Argeş. Am fost în calitate de ziarist sau de funcţionar public, dar, de fiecare dată, în calitate de monarhist convins.

Acum, Regele meu împlineşte 92 de ani. O vârstă care cuprinde, pe cât de multă bucurie, pe atât de multă tristeţe. Tristeţe pentru că, uitându-ne în urmă, ne dăm seama că am pierdut două decenii de demnitate. Am ratat nenumărate ocazii de a readuce România pe cursul ei firesc. Am fost prea mici, poate, pentru a merita să fim conduşi de acest om. Iar bucurie pentru că, totuşi, acest om a supravieţuit sistemului care a încercat să îl (şi să ne) învingă. Pentru că acest om este în continuare printre noi. Pentru că datorită Lui şi Familiei Sale cei care mai credem într-o Românie demnă avem, în continuare, Speranţă.

Dincolo de sărbătoare, dincolo de onoruri, acesta este motivul pentru care, astăzi, mai mult decât oricând, trebuie să vă mulţumesc, Majestate!

Vă mulţumesc pentru fiecare clipă de suferinţă pentru acest popor şi această ţară. Pentru fiecare lacrimă şi pentru fiecare cuvânt. Vă mulţumesc pentru că, atunci când unii au încercat să ne facă să uităm, nu ne-aţi uitat. Vă mulţumesc pentru lecţia de demnitate, de statornicie, de moralitate pe care ne-aţi dat-o în fiecare clipă. Vă mulţumesc pentru faptul că astăzi putem să vă spunem ceea ce simţim, pentru că putem să vă aducem acest mic omagiu din Vestul ţării. Vă mulţumesc pentru că, datorită Majestăţii Voastre, există acea Românie profundă, care merge pe drumul ce i l-a hărăzit istoria.

La Mulţi Ani, Majestate! Dumnezeu să Vă păstreze ani mulţi în fruntea Regatului României, în pace şi onor!

Florin Boncea / vestul.ro

Comentarii

  1. La multi ani, Majestatea Voastra!

    RăspundețiȘtergere
  2. Romani,regele vostru inca asteapta sa va terminati de spart semintele!

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. La multi ani, Majestatea Voastra! Si iarta-ne ca n-am facut nimic!

    RăspundețiȘtergere
  5. sa aveti o viata lunga pentru a putea sa scoateti romania din mocirla... LA MULTI ANI MAIESTATE....va iubim pentru ca sunteti linga noi....si faceti sacrificii pentru ai face pe romani sa inteleaga ce inseamna demnitatea... VA MULTUMESC!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. FITi BINECUVINTAT DE DOMNUL MAJESTATE. SINTETI REGELE A MILIOANE DE ROMANI,A-TI DAT DOVADA DE UN (OM)REGE DEMN DE TOT RESPECTUL.

    RăspundețiȘtergere
  7. DUMNEZEU SA VA DEA SANATATE SI PACE SFINTA MAJESTATE.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu