Ora Regelui LXXIII - 4 ianuarie 2014

Ora Regelui LXXIII - 4 ianuarie 2014. Principesa Margareta, printul Charles de Wales

Sâmbătă, 4 ianuarie 2014, TVR1 a transmis a șaptezeci și treia ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Producător, Lidia Voicu. Realizator, Camelia Csiki.

Ora Regelui LXXIII poate fi vizionată pe Internet la adresa http://www.tvrplus.ro//editie-ora-regelui-172793.

Sumarul (reluarea ediției de Crăciun 2013):

✓ Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au lansat, la Ateneul Roman, volumul “Crăciunul Regal”: un dar de sărbatori celor care vor să afle cum au petrecut aceasta zi sfântă regii României de-a lungul istoriei până astăzi. Principele Radu a descoperit în documentele vechi din arhive că primul brad de Craciun a fost împodobit la curtea Regelui Carol I, pe atunci principe, în 1866.
✓ Principesa Moștenitoare Margareta a citit pentru a șaptea oară povești copiilor, în cadrul “Serilor de Povești” ale fundației pe care Alteța Sa Regală o patronează. Copiii au fost fascinați de “praful magic” al Alteței Sale Regale.
✓ În 2013, au fost lansate alte două părți ale documentarului “Wild Carpathia”, produs pentu Travel Channel. Sâmbătă, vom vedea câteva fragmente din interviurile AALLRR Principesa Margareta a României și Principele de Wales, fiul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în care cei doi principi moștenitori vorbesc despre frumusețile României și le promovează.
✓ Ion Luca Vlad, consilier al Casei Regale a României, ne vorbește despre vizita în Iordania a Altețelor Lor Regale Principele Radu și Principele Nicolae.
✓ Sandra Gătejeanu Gheorghe, director de Protocol al Casei Regale, a așezat în paginile unei cărți amintirile copilăriei, dar și informații despre activitatea pe care o desfășoară astăzi Principesa Moștenitoare Margareta. Principesa Margareta a lucrat în cercetare și practica socilogia medicală.
✓ Gara de Nord, principalul nod feroviar al țării noastre, a fost construit pe vremea lui Carol I. Astăzi, povestea gării.

Comentarii