Ora Regelui LXXX - 22 februarie 2014

Ora Regelui LXXX - 22 februarie 2014

Sâmbătă, 22 februarie 2014, Televiziunea națională prezintă a optzecea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Realizator, Bogdan Șerban-Iancu.

Ora Regelui LXXX poate fi vizionată pe Internet la adresa http://www.tvrplus.ro//editie-ora-regelui-190522

Programul reia sumarul ediției din 2 martie 2013:

În ziua de 28 februarie 2013, într-o ceremonie care nu a mai avut loc la Castelul Peleş din anul 1947, Victor Rebengiuc a primit decoraţia „Nihil Sine Deo” din partea Majestăţii Sale Regele Mihai I, reprezentat de Principesa Moștenitoare Margareta. În premieră la Ora Regelui de sâmbătă, 2 martie, Bogdan Şerban Iancu, realizatorul acestei ediţii, vă prezintă ceremonia de la Peleş. Cu acelaşi prilej au fost decorate şi alte personalităţi ale României cu Ordinul de Cavaler al Ordinului Coroana României şi cu Decoraţia Regală ,,Nihil Sine Deo”. Momentul a fost urmat de un concert al Corului Regal al Universităţii Naţionale de Muzică.

La Ora Regelui de la TVR 1, un alt subiect este dedicat acţiunilor Fundaţiei Principesa Margareta a României. De peste 6 ani, voluntarii Fundaţiei Principesa Margareta a României sprijină săptămânal zeci de vârstnici singuri, greu deplasabili şi cu dificultăţi materiale. Tinerii, vârstnicii şi întreaga comunitate au de câştigat din această întâlnire unică – viaţa vârstnicilor capătă un nou sens atunci când aceştia nu se mai simt abandonaţi şi izolaţi, iar voluntarii câştigă experienţă, respect şi apreciere, se simt împliniţi alături de noii lor prieteni.

Şi tot la Ora Regelui, Ministrul Economiei şi Industriilor, Varujan Vosganian, face portretul Majestăţii Sale Regele Mihai I într-un interviu realizat de Maria Cristina Ţilică pentru emisiunea Ora Regelui: „Îmi povestea Regele Mihai în aprilie 1990 la Versoix: M-am trezit dintr-o dată că nu mai sunt rege. Am avut o familie, aveam copii, eu nu ştiam să fac altceva pentru că eu am fost crescut şi educat să fiu rege!”

Realizator, Bogdan Șerban Iancu
Producător, Lidia Voicu

Comentarii