Istoria unui tablou fabulos. Portretul Reginei Maria

Istoria unui tablou fabulos. Portretul Reginei Maria

În urmă cu trei ani, cotidianul londonez “The Guardian” anunţa printr-un articol elogios, mult aşteptata biografie a celui care a fost Philip de Laszlo (1869-1937). Semnată de Peter Duff Hart-Davies şi de Caroline Corbeau Parsons, ea reînvia memoria unuia dintre cei mai prolifici pictori de salon ai începutului de secol XX. Completată de un amplu catalog raisonné, cartea recompune itinerariul artistic al celui supranumit “pictorul Reginelor”.

Artistul care avea să-şi revendice cea mai numeroasă clientelă regală, o poziţie socială înfloritoare şi o celebritate incontestabilă a văzut lumina zilei într-o familie evreiască modestă din Budapesta. Vocaţia pentru arte în general îl determină să devină la o vârstă fragedă ucenic al scenografului Lehmann Mor. Însetat de cunoaştere, se refugiază în solitudinea atelierului şi se orientează spre pictură şi fotografie.

Impregnat de cunoştinţe diverse, câştigă o bursă la Şcoala de Arte Decorative din Budapesta. Noul statut îi deschide larg uşile atelierului pictorului academist Bertalan Szekely. Pedagogul îi facilitează călătoriile de studiu la Veneţia şi München. Concomitent, frecventează cursurile lui Wilhelm von Kaulbach, Jules Lefebvre şi Benjamin Constant, la Academia Julian din Paris. Seria portretelor care i-au adus celebritatea a început cu mitropolitul Grigore al Bulgariei. Încurajat de succes, acceptă o nouă comandă importantă din partea Regelui Ferdinand I de Saxa-Coburg-Gotha (1887-1918) şi al Mariei-Louise de Bourbon-Parma, urmată de numeroase portrete de principi germani şi arhiduci austrieci. La 1900, figurează în cadrul Salonului Societăţii Naţionale de Arte-Frumoase de la Paris cu portretul papei Leon al XIII-lea şi din acest moment începe adevărata consacrare artistică.

Celebritatea în creştere îl aduce în fruntea Societăţii Regale a Artiştilor Britanici şi totodată în anturajul Casei regale engleze. Departe de a-l descuraja, ploaia de comenzi îl găseşte pregătit: Laszlo pictează cu frenezie. Tehnica sa sofisticată este dublată de o dexteritate nemaiîntâlnită. Poate realiza cu aparentă lejeritate cele mai complicate portrete în doar câteva şedinţe, fapt menit să-i apropie şi mai mult clientela bogată (numărul operelor sale este estimat la cca 3.000!). În anul 1903, survine întâia comandă din partea împăratului Franz Josef, iar la 1908 execută portretul preşedintelui american, Theodor Roosevelt. Cea mai importantă recunoaştere a muncii sale vine însă în anul 1912 prin Casa de Habsburg, care îi conferă titlu nobiliar, devenind Philipp Laszlo de Lombos.

Prilejuită de turneul european organizat în Elveţia, Franţa, Belgia şi Marea Britanie de către Casa regală română în primăvara anului 1924, primul contact cu arta marelui portretist o are în centrul său pe Regina Maria. În afara programului oficial de vizită, organizat minuţios de Regele George al V-lea, suverana îşi notează conştiincios în Jurnal vizitele în luxosul atelier al pictorului, în zilele de 15, respectiv 20, 21 şi 22 mai. Agitaţia stârnită în jurul lucrării era cu atât mai mare cu atât mai mult cu cât va fi expusă o lună mai târziu. Reprezentată trei sferturi, în drapaj auriu, artistic aruncat pe umeri, cu celebra diademă rusească de safire şi diamante pe cap, purtând la gât superbul colier de la Cartier, Maria surâde discret privitorului. Deşi viu, cromatismul ocoleşte notele stridente şi conferă întregii compoziţii profunzime şi eleganţă. Fundalul neutru cu penumbre misterioase, intensifică, prin contrast, aerul de prestanţă al personajului. Iată notaţiile Mariei, relative la momentul realizării portretului de către artist:

“(...) Am plecat apoi cu Baby (Beatrice de Orléans – Bourbon, sora cea mai mică a Reginei Maria) să vizităm studioul lui Laszlo. N-am văzut niciodată ceva mai minunat decât portretele sale, care sunt uimitoare. El a propus să-mi facă o schiţă, ceea ce fireşte că n-am avut de gând să refuz. Ne-am uitat la toate lucrările lui şi am petrecut cel mai plăcut timp”. (15 mai 1924).

Câteva zile mai târziu, în dimineaţa de 20 mai, Regina consemna:
“Plecare devreme la atelierul lui Laszlo. (...) Lucrează uimitor de repede şi este minunat să-l priveşti pictând. Este atât de plin de entuziasm când începe un tablou care îl încântă, încât ai sentimentul că-i vine să strige de bucurie şi emoţie. (...). Am dorit întotdeauna să iau contact cu el pentru că îi admir portretele mai mult ca orice. A trebuit însă să stau foarte drept şi complet nemişcată cu acea diademă care, în final, mi-a produs o durere de cap ce m-a chinuit toată ziua (...)”.

Miercuri, 21 mai, Regina scria:
“Această zi a fost aproape, în întregime, dedicată lui Laszlo şi portretului pe care-l face. (...) N-am mai văzut pe nimeni în viaţa mea pictând ca el. Pare aproape o vrăjitorie. Fiind presat de timp, nu-şi pierde vremea ca să facă mai întâi o schiţă, ci pictează de la bun început.
Frumuseţea culorii este desăvârşită şi el pare să se preocupe de tot ce este mai bun într-o figură şi să scoată în evidenţă acest lucru cu o uluitoare intensitate. (...) Eu sunt toată în auriu, cu bentiţa aurie pe frunte pe care o port întotdeauna sub diademele mele, a superbei mele diademe ruseşti, cu cerceii mei lungi cu perle şi cu pandantivul cu perlă în faţa aşa cum l-am purtat uneori, cel acoperit cu un văl auriu pus pe un fond aproape negru. O armonie aurie cu ochii şi safirele cu unice tente de albastru şi din acest aur, faţa mea radiază o expresivitate intensă incredibilă (...)”.

Ultima zi, 22 mai, îi prilejueşte Mariei ultima reîntâlnire cu artistul:
“(...) când tabloul a fost terminat şi ridicat sus, în faţa noastră a apărut o femeie vie, într-o rochie şi văl aurii, cu o superbă diademă pe cap, cu ochii care aveau o uimitoare strălucire, o privire vie, cu o gură care parcă voia să vorbească şi totodată să zâmbească, toţi ne-am strâns mâinile şi ne-am felicitat reciproc, ca după naşterea unui copil în care s-au pus multe speranţe. M-am simţit mândră, pentru că eu, la aproape 50 de ani ai mei, am inspirat un asemenea tablou.
(...). Laszlo, în afară de faptul că este un artist extraordinar, este şi unul care iubeşte societatea, aşa că el, mai ales în această clipă trecătoare, a marii mele popularităţi, şi-a asigurat un succes după care mulţi aleargă şi, întrucât tabloul nu poate să nu atragă atenţie, îi va face o mare reclamă. (...)”.

În anul 1925, execută două portrete ale Elenei de Grecia, unul dintre ele păstrat la Versoix. Cu un an înainte de a părăsi această lume, în anul 1936, Laszlo este solicitat să picteze trei portrete ale Regelui Carol al II-lea, alte patru ale Reginei Maria şi două ale Regelui Mihai.
__________________

În luna decembrie a anului trecut, Casa Cartier din Paris a vernisat la Grand Palais o amplă expoziţie dedicată celor mai valoroase realizări ale celebrului magazin de bijuterii. Înfiinţat la 1847, anul acesta aniversează o sută şaizeci şi şapte ani de existenţă strălucită şi de tradiţie a luxului. Printre piesele rarissime expuse, celebrul safir al Reginei Maria, achiziţionat de către Regele Ferdinand ca dar pentru festivităţile Încoronării din 15 octombrie 1922 de la Alba-Iulia. La 7 septembrie 1921, Maria nota în jurnal:
“(…) ne-am dus mai întâi la Cartier's să luăm superbul colier cu safire şi diamante pe care Nando mi l-a cumpărat ca să facă set cu diadema mea. Este o bijuterie unică, superbă şi femeia din mine se bucură, căci bijuteriile au avut întotdeauna o semnificaţie specială în familia noastră – o moştenire rusească!”

Prin testamentul din 29 iunie 1933, redactat la Balcic, Regina Maria oferea după dispariţia sa Principelui moştenitor al Coroanei, Regelui Mihai I, celebra bijuterie de la Cartier:
“(…) Las iubitului meu nepot Mihai, Voievod de Alba Iulia, diamantul cel mare ce mi-a fost daruit de Regele Ferdinand (…)”
Considerat printre cunoscători drept unul dintre cele mai mari safire din lume, bijuteria sri-lankeză faţetată, de 478 carate, în eleganta montură florală, decorată cu diamante, a fost achiziţionată de Casa Cartier în anul 1913. În acelaşi an, bijuteria este inclusă într-un colier alături de şapte diamante. În jurul anului 1919, Cartier izolează din nou safirul pentru a-i pune în valoare frumuseţea absolut unică şi îl expune la San Sebastiano, Spania, unde atrage atenţia câtorva capete încoronate. Vândut de Regele Mihai după abdicare, safirul reapare în anul 2003, când, la o licitaţie a casei Christie’s din Geneva, este din cumpărat la fabulosul preţ de 1.500.000 dolari SUA!

Aşa cum mărturiseşte însăşi suverana în Jurnalul său, tot o “moştenire ruseacă” o reprezintă şi diadema cu safire şi diamante. În anul 1825, ţarul Nicolae I oferă soţiei sale, Alexandra Feodorovna, născută Charlotte de Prusia, un cadou demn de o împărăteasă. După moartea ţarinei, diadema este moştenită de nora sa, soţia Marelui Duce Vladimir, Maria Pavlovna, născută Prinţesă de Mecklemburg-Schwerin, care apelează la Casa Cartier pentru o ajustare importantă. Onorat de comandă, renumitul bijutier francez Louis Cartier se deplasează personal la Sankt-Petersburg.

După căderea Romanovilor, Maria Pavlovna o vinde din motive evidente Reginei Maria a României. În anul 1931, cu ocazia căsătoriei cu Arhiducele Anton de Habsburg, Principesa Ileana primeşte în dar celebra diademă, pe care o înstrăinează în anii ’50 în Statele Unite pentru suma de 80.000 de dolari. Astăzi, printr-un interesant concurs de împrejurări, diadema s-a reîntors la Casa Cartier, unde poposise în urmă cu aproape un secol. Găzduit în Holul de onoare al Castelului Pelişor, portretul Reginei Maria pictat de Philip de Laszlo vă invită să admiraţi atât măiestria artistului care l-a creat, cât şi frumuseţea preţioaselor bijuterii regale.
Macrina Oproiu, muzeograf la Muzeul Naţional Peleş

Comentarii