“Drumul spre casă”, volumul dedicat Principelui Nicolae al României, va fi lansat la ceainăria Cărtureşti

Principele Nicolae al României

În prezența Alteței Sale Regale Principele Nicolae, Curtea Veche Publishing lansează joi, 24 aprilie, la ora 18.30, la ceainăria Cărturești Verona (Str.Pictor Arthur Verona 13-15), “Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, prima carte dedicată celui mai tânăr membru al Familiei Regale, în colecția “Cărți Regale”. Intrarea este liberă și include o sesiune de autografe.

Pornind de la amintirile Alteţei Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecţia Regală, unele dintre ele prezentate aici în premieră, volumul vorbeşte despre copilăria şi adolescenţa ASR Principelui Nicolae al României, despre studiile şi experienţa comunitară, despre primele sale călătorii și expediții, sporturile extreme pe care le practică, interesele şi activităţile întreprinse în folosul țării noastre.

“Principele Nicolae iubeşte foarte mult România şi simte că aici e acasă. Cred că asta îl va ajuta să învingă toate dificultăţile, să înveţe despre ţară şi să-i sprijine pe oamenii ei. Este un principe al generaţiei sale şi am toată încrederea că îşi va păstra echilibrul, modestia, şi că strălucirile trecătoare nu-i vor răpi din generozitatea şi din luciditatea pe care le are astăzi. Am speranţa că românii îi vor acorda din ce în ce mai multă încredere şi afecţiune. ” (ASR Principesa Moștenitorare Margareta a României)

“Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, apărut la Curtea Veche Publishing, completează, astfel, colecția dedicată Familiei Regale, venind în sprijinul tinerilor, și nu numai, drept model de eleganță și implicare în societate. Cititorii vor descoperi nu doar faptul că ASR Principele Nicolae se implică în acțiuni umanitare, ecologice și educative, dar și aspecte din viața sa de zi cu zi, povești pline de tâlc din expediții și întâmplări ce arată pasiunea pentru sporturile extreme.

„Principele Nicolae continuă să călătorească, să cunoască lumea și, mai ales, să se cunoască pe sine. Să-l însoțim mai departe în această aventură!” (Filip-Lucian Iorga)

Volumul este disponibil pe www.curteaveche.ro și în toate librăriile din țară.

Un comentariu:

  1. Am distribuit evenimentul inclusiv pe propriul blog sanuuitam.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.