Principele Nicolae vizitează judeţul Satu Mare

Principele Nicolae vizitează judeţul Satu Mare

În perioada 7-10 aprilie 2014, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae va face o vizită regională în judeţul Satu-Mare.

Luni, 7 aprilie, Principele Nicolae va avea o întrevedere cu autorităţile locale ale judeţului, se va întâlni cu elevii Colegiul Naţional “Doamna Stanca” şi va participa la un concert oferit cu ocazia vizitei Alteţei Sale Regale de Filarmonica “Dinu Lipatti”.

Marţi, 8 aprilie 2014, Principele Nicolae va vizita Turnul Pompierilor, edificiu reprezentativ al oraşului, construit în anul 1904. Pe parcursul zilei, Alteţa Sa Regală se va întâlni cu autorităţile şi localnicii municipiului Carei şi ai satelor Căpleni şi Ianculeşti.

În dimineața zilei de miercuri, 9 aprilie, Principele Nicolae se va întâlni cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe și ai celei Catolice din judetul Satu Mare. Cea de-a doua parte a zilei este dedicată întâlnirii cu autoritățile oraşului Negreşti Oaş şi vizitării Muzeul Ţării Oaşului.

Ziua de joi, 10 aprilie, este dedicată cunoaşterii mediului privat din judeţul Satu Mare. Alteţa Sa Regală se va întâlni cu reprezentanţii Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Satu Mare, cu reprezentanţii companiilor private şi cu breslele de meşteşugari.

Comentarii

  1. Oare există o urmă la Carei, atestînd faptul că Armata Regală Română a eliberat acest ultim oraș din țară în 1945 de ziua Majestății Sale Regelui Mihai I ??
    Dorin Boilă

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu