Principesa Margareta: Aderarea României la NATO în urmă cu 10 ani, un moment istoric

Aderarea României la NATO în urmă cu 10 ani este un moment istoric, a afirmat marți, Principesa Margareta, în numele regelui Mihai.

Principesa Margareta: Aderarea României la NATO în urmă cu 10 ani, un moment istoric

"Sunt foarte bucuroasă că se întâmplă așa ceva astăzi și pot să-l reprezint pe rege. Sunt aici în numele lui, pentru că el a contribuit atât de mult la integrarea României în UE și NATO. În acest context, în anii 1997 și 2002 a efectuat niște vizite în diverse țări, șapte în 1997 și șapte în 2002, și în plus în două republici, SUA și Franța. Mă bucur că a mers bine pentru țara noastră. Vreau numai să vă amintiți că regele este singurul șef de stat din al doilea război mondial care este încă în viață. Este un moment istoric pentru noi că acum 10 ani am intrat din nou unde ne este locul", a afirmat marți Principesa Margareta într-o declarație de presă susținută în sala Nicolae Titulescu înainte de începerea ședinței solemne a Senatului și Camerei Deputaților consacrată marcării a 10 ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică și a 65 de ani de existență a NATO.

Într-un document intitulat "Zece ani de la aderarea României la NATO. Rolul familiei regale în procesul de aderare" pus la dispoziție de Biroul de presă al regelui Mihai, este subliniat rolul diplomației regale în integrarea României în UE și NATO.

"Sâmbătă, 29 martie, s-au împlinit zece ani de la depunerea de către România a instrumentelor de ratificare a Tratatului de la Washington pentru înființarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Aderarea României la Organizația Nord-Atlantică a fost un proces îndelungat, posibil numai datorită unui consens național asupra alegerii strategice făcute de România, de a se orienta spre Occident, atât politic cât și militar. Cu această ocazie, marți 1 aprilie Alteța Sa Regală, Prințesa Moștenitoare, Margareta a României reprezintă pe Majestatea Sa Regelui Mihai I al României la ședința solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului României, dedicată aderării la NATO. Încă din primii ani ai negocierilor pentru aderare, Majestatea Sa Regele Mihai I al României și Familia Regală a României s-au dedicat acestui deziderat, acceptat ca fundamental pentru reintegrarea țării în Europa și în Axa Trans-Atlantică de care, istoric, aparține", se arată în documentul Casei Regale a României.

Potrivit documentului, regele Mihai, "Suveran mai în vârstă decât NATO și UE, care a dat mâna cu Truman și cu Churchill, s-a întâlnit cu Marshall și a întors spatele lui Hitler", înainte de restabilirea în țară a susținut cauza aderării României în 7 monarhii, și anume Regatul Unit, Luxemburg, Belgia, Olanda Spania, Norvegia și Danemarca.

"În anul 2000, Majestatea Sa a mers de două ori în Statele Unite, o republică, în scopul prezentării virtuților României și al rolului ei strategic. Prima oară, la New York, iar a doua oară în octombrie, la San Francisco, unde a susținut o prelegere la World Affairs Council, a avut întâlniri cu autoritățile locale oameni politici, mediul economic și cel social, dar și vizitele instituțiilor de cultură, precum Hoover Institution. În 2002, după revenirea în România, la Palatul Elisabeta, Majestatea Sa Regele a avut încă șapte vizite oficiale dintre care șase dedicate NATO (în Regatul Unit, Belgia, Olanda, Spania, Norvegia și Danemarca), dar și una dedicată procesului de aderare la Uniunea Europeană, în Suedia. În 2006, la doi ani de la intrarea în NATO Majestatea Sa Regele a răspuns invitației președintelui Senatului Franței, la Palais de Luxemburg, unde domnul Christian Poncelet a găzduit un dineu în onoarea Regelui, în cadrul unei călătorii la Paris unde, în prezența unui public numeros, doamna Helene Carrere d'Encausse, membru și Secretar Perpetuu al Academiei Franceze, a trecut în revistă lecția de curaj libertate și perseverență a Suveranului Român în a aduce țara înapoi în lumea Occidentală, de unde fusese răpită prin forța armelor", se precizează în document.

De asemenea, Principesa Margareta și Principele Radu l-au însoțit pe Regele Mihai, încă de la primul turneu NATO din 1997, contribuind și separat prin prezența lor publică și diplomația regală la promovarea imaginii, a rolului și contribuției României în sfera Euro-Atlantică.

"Prin întâlnirile directe cu suveranii europeni, dar și prin luările de poziție publice și lobby-ul diplomatic pe care familia regală l-a desfășurat în monarhiile și republicii membre ale NATO, ea a adus un aport unic, caracterizat prin prestigiu personal recunoscut, care a deschis uși și a sensibilizat factorii de decizie cei mai înalți în sensul aderării noastre, irevocabile, la Alianța care apără democrațiile Secolul XXI. Reușita misiunilor de diplomație regală a fost unul dintre factorii care au condus la existența, până în anul 2008, a Reprezentantului Special al Guvernului României pe probleme de Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă, în persoana Alteței Sale Regale, Principele Radu al României, care a avut o contribuție majoră la Aderarea țării noastre la Uniunea Europeană" se menționează în document.

Comentarii

  1. Multumim Casei Regale a Romaniei pentru eforturile depuse pentru aderarea cu succes a tarii noastre la NATO. Multumim pentru dragostea care o poarta pentru poporul roman atit de napastuit si indus in eroare. Ne cerem iertare pentru ignoranta noastra privind problemele monarhiei, ignoranta care ne-a fost bine batatorita in cap inca de pe bancile scolii prin manuale si lectii mincinoase si denigratoare la adresa Monarhiei. Iertare, Majestate!

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne lumineazale mintile Romanilor sa lupte pentru ca Romania sa devin un stat Monarhic.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred cu tarie ca, la fel ca dreptul de proprietate, si Monarhia e eterna, pentru ca are provenienta divina. Cine credea in vara lui 89 ca Romanii vor avea inapoi pamanturile parintilor sau bunicilor? E doar o chestiune de timp pana Romanii isi vor recapata pe deplin simtul proprietatii si dragostea pentru Monarhie. Democratia fara Monarhie e o aiureala, dupa cum bine se vede.

    RăspundețiȘtergere
  4. niste TRADATORI asta sinteti !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! au murit milioane de romani din tradarea voastra
    n-ati muncit o zi in viata voastra , ati furat totul din tara , iar acum v-ati intors , sopirleleor ............ sa tradati in continuare, iata ce-ati facut din acest popor, .......... se vede , se stie , se cunoaste , si atit deocamdata.................

    RăspundețiȘtergere
  5. Traiasca Monarhia!!!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu