FOTO Imagini cu vizita Președintelui Republicii Cehe la Palatul Elisabeta

Imagini cu vizita Președintelui Republicii Cehe la Familia Regală a României

Miercuri, 21 mai 2014, în ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu au avut privilegiul de a primi, la Palatul Elisabeta, vizita Excelenței Sale dlui Milos Zeman, Președintele Republicii Cehe, aflat în vizită oficială în România.

Relația de profundă admirație și respect dintre Președinția Republicii Cehe și Familia Regală a României are aproape un secol de existență.

În timpul domniei Regelui Ferdinand I și a președintelui Tomas Masaryk al Cehosolovaciei, în anul 1920, se stabilesc, la București, primul șef de misiune diplomatică cehoslovac și, la Praga, primul șef de misiune diplomatică român. Peste doar un an se întemeiază Mica Antantă, o alianță defensivă ce cuprindea și Regatul iugoslav. Nicolae Titulescu a jucat un rol primordial în realizarea acestei alianțe. Principele Moștenitor Carol vizitează Praga în 1925.

Regele Carol al II-lea și Principele Moștenitor Mihai iau parte la o vizită de Stat în Cehoslovacia, în anul 1936, și efectuează o vizită oficială în anul 1938, la invitația președintelui Edvard Benes.

În anul 2005, Regele Mihai I face o vizită istorică în Republica Cehă, unde depune flori și aprinde lumânări la mormintele soldaților români căzuți, cu șaizeci de ani în urmă, pe teritoriul țării prietene, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Este singurul caz din istorie când un comandant suprem al Armatei unei țări pune flori la mormintele soldaților aflați sub comanda sa, șaizeci de ani mai târziu. Regele este, cu aceeași ocazie, oaspetele Reședinței Prezidențiale Hrad din Praga.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu au vizitat Republica Cehă în anii 2004, 2005, 2007 și 2010. Prima Doamnă a Republicii Cehe, Livia Klausova, a vizitat Palatul Elisabeta în anul 2008.

Comentarii