FOTO Principele Nicolae, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2014

Principele Nicolae, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2014

Miercuri, 28 mai 2014, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a participat la deschiderea oficială a celei de-a noua ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest.

La ceremonia de deschidere au luat parte Alteța Sa Regală Principele Nicolae, domnul Kelemen Hunor, viceprim-ministru și ministrul Culturii, domnul Bogdan Zdrojewski, ministrul polonez al Culturii și Patrimoniului Național, ES domnul Marek Szczygieł, ambasadorul Republicii Polone în România, domnul Leszek Biały, director adjunct al Institutului Polonez din București, domnul Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România și domnul Sorin Vornic, președintele Consiliului de Administrație, Romexpo S.A.

Cu această ocazie, Alteța Sa Regală a declarat: “Bookfest 2014 continuă tradiția și reunește nenumărate edituri românești. Unele sunt prezente în fiecare casă, în timp ce altele sunt dedicate unor domenii specializate. Toate, însă, se află aici pentru a îmbia cititorul să se întoarcă acasă cu un pic de bucurie, înțelepciune sau speranță prinsă între coperțile unui volum”.

Salonul Internațional de Carte Bookfest se desfășoară, în zilele de 28 mai – 1 iunie 2014, în cadrul Complexului Expozițional Romexpo, iar, invitatul de onoare, de anul acesta, este Polonia. Salonul adună laolaltă peste o sută cincizeci de expozanți care au pregătit publicului cititor aproape un milion de volume, printre care câteva mii de titluri noi. Bookfest 2014 este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

Comentarii