Ora Regelui XCVI - 14 iunie 2014

Regele Carol al II-lea al României

Sâmbătă, 14 iunie 2014, de la ora 13, Televiziunea Națională prezintă a nouăzeci și șasea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Realizator, Camelia Csiki, producător, Lidia Voicu.

Sumarul emisiunii:

- Portugalia este țara în care regele Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani ai exilului. ”Ora Regelui” reface povestea refugiului regal, împreună cu românca Mihaela Georgescu Delafras, cea care locuiește acum în vila regelui, și Antonio Muchaxo, unul dintre puținii portughezi în viață care l-au cunoscut.

- Săptămîna trecută, în Portugalia, a fost ridicat un monument în cinstea marelui filozof și scriitor Lucian Blaga, fost ministru plenipotențiar al României la Lisabona în vremea Regelui Carol al II-lea.

- Principele Nicolae a lansat în mai multe orașe din țară cartea ”Drumul spre casă”. La plecarea în acest turneu, Alteța Sa Regală a acordat un interviu în exclusivitate ”Orei Regelui”.

- Principele Radu s-a aflat, săptămâna aceasta, într-o vizita oficială în Regatul Maroc.

- Senatul României împlinește 150 de ani de la înființare. Principesa Moștenitoare Margareta se va adresa membrilor Senatului în cadrul unei Sesiunii Solemne.

Emisiunea poate fi urmărită aici: http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-228975

Comentarii