FOTO Principele Nicolae, la Conferința Regională a programului „The Duke of Edinburgh’s International Award”

Principele Nicolae, la Conferința Regională a programului The Duke of Edinburgh’s International Award

În zilele de 22-24 septembrie 2014, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României s-a aflat la Londra, cu ocazia conferinței regionale EMAS (Europa, Mediterana și Statele Arabe) a programului „The Duke of Edinburgh’s International Award”.

Luni, 22 septembrie 2014, Alteța Sa Regală Principele Nicolae a participat, în calitate de ambasador al programului în România, la Recepția Prietenilor. La eveniment a luat parte Alteța Sa Regală Principele Edward, fratele Principelui de Wales.

Marți, 23 septembrie 2014, Principele Nicolae a participat la întâlnirea președinților din regiunea EMAS. În cadrul discuțiilor, s-a vorbit despre derularea programului în țările europene.

Conferința regională a reunit reprezentanți ai programului din țările europene, mediteraneene și arabe. Alături de Alteța Sa Regală, s-a aflat domnul Shajjad Rizvi, președintele programului „The Duke of Edinburgh’s International Award” în România.

“The Duke of Edinburgh’s International Award” este un proiect de dezvoltare personală, care se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, indiferent de mediul de proveniență sau de contextul economic și social. Programul își propune să-i ajute pe tineri în formarea abilităților necesare pentru a duce o viață independentă, oferindu-le șansa de a excela și de a fi recunoscuți la nivel internațional pentru meritele lor.

“The Duke of Edinburgh’s International Award”a fost creat în 1956 de către Alteța Sa Regală Principele Philip, Duce de Edinburg, programul fiind prezent în peste 140 de țări și teritorii.

Începând cu anul 2013, programul se află în România, sub înaltul patronaj al Principesei Moștenitoare Margareta.

Principele Nicolae, la Conferința Regională a programului The Duke of Edinburgh’s International Award

Principele Nicolae, la Conferința Regională a programului The Duke of Edinburgh’s International Award

Principele Nicolae, la Conferința Regională a programului The Duke of Edinburgh’s International Award

Principele Nicolae, la Conferința Regională a programului The Duke of Edinburgh’s International Award

Principele Nicolae, la Conferința Regională a programului The Duke of Edinburgh’s International Award

© 2014 The Duke of Edinburgh’s International Award Foundation

Comentarii