FOTO „Flori pentru suflet” - 5000 de flori oferite seniorilor cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice de către voluntarii Fundației Principesa Margareta a României

Flori pentru suflet - 5000 de flori oferite seniorilor cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice de către voluntarii Fundației Principesa Margareta a României

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice – 1 octombrie, sărbătorită sub egida Naţiunilor Unite, Fundaţia Principesa Margareta a României organizează în Bucureşti, Brăila, Constanţa şi Ploieşti campania Flori pentru suflet pentru sensibilizarea publicului larg şi mobilizarea comunităţii în sprijinul populaţiei de vârsta a III-a.

Pe parcursul campaniei, voluntarii, susţinătorii şi partenerii Fundaţiei Principesa Margareta a României vor oferi vârstnicilor peste 5000 de flori, în semn de apreciere a valorii şi a experienţei lor de viaţă.

Florile sunt împărţite în spaţiul public miercuri, 1 octombrie, în Parcul Cişmigiu, în Parcul Tăbăcăriei din Constanţa, în restaurantele Hanul Berarilor, în 13 dintre oficiile Poştei Române, în cabinetele medicilor de familie şi în reţeaua Farmaciilor HelpNet din Bucureşti, Brăila, Constanţa şi Ploieşti.

Sâmbătă, 27 septembrie voluntarii Fundaţiei au dăruit flori vârstnicilor aflaţi în centre rezidenţiale şi celor sprijiniţi la domiciliu.

Luni, 29 septembrie, la Hanul Berarilor Interbelic, 50 de vârstnici singuri, beneficiari ai fundaţiei s-au bucurat de o masă aniversară.

Acţiunile desfăşurate cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice fac parte din programul Niciodată Singur desfăşurat de Fundaţia Principesa Margareta a României cu scopul de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale vârstnicilor peste 65 de ani aflaţi în risc de izolare socială, singurătate şi sărăcie. Niciodată Singur are la bază activitatea de voluntariat la domiciliul vârstnicilor şi în căminele de bătrâni din Bucureşti, Brăila, Constanţa, Ilfov şi Ploieşti. Aceasta se concretizează în acţiuni de reactivare şi reinserţie socială a vârstnicilor singuri, socializare, sprijin practic la cumpărături, vizite la medic, organizarea de acţiuni pentru vârstnici şi sprijin material.

Iniţiativa Flori pentru suflet din România urmează campania la nivel mondial a Federaţiei şi Asociaţiei les petits frères des Pauvres, alăturându-se unor ţări precum Franţa, Irlanda, Spania, Germania, Canada şi Statele Unite ale Americii în lupta împotriva izolării sociale a persoanelor vârstnice şi reprezintă un spaţiu de solidaritate şi dialog intergeneraţional.

Campanie realizată cu sprijinul partenerilor: Compania naţională Poşta Română, restaurantele Hanul Berarilor, Farmaciile HelpNet, GDF Suez, Raiffeisen Bank, Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, Asociaţia Don Orione, Direcţia de Asistenţă Socială sector 2, Asociaţia Vasarely Life, Asociaţia Civicum Voluntaris şi Asociaţia Sofya Tomitana.

Despre Fundaţia Principesa Margareta a României

Fundaţia Principesa Margareta a României (FPMR) a fost înfiinţată în 1990 de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României împreună cu tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Prin programele dezvoltate, Fundaţia urmăreşte să stimuleze voluntariatul şi să inspire spiritul comunitar în comunităţile în care se implică, specificul proiectelor Fundaţiei fiind dat de caracterul lor intergeneraţional.

Fundaţia Principesa Margareta a României a fost desemnată de români drept cea mai onestă organizaţie neguvernamentală în cadrul studiului Envero Brand Trust Index.

Flori pentru suflet - 5000 de flori oferite seniorilor cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice de către voluntarii Fundației Principesa Margareta a României

Flori pentru suflet - 5000 de flori oferite seniorilor cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice de către voluntarii Fundației Principesa Margareta a României

Comentarii