FOTO Principele Nicolae, la „Doha GOALS Forum”

Principele Nicolae, la Doha GOALS Forum

În zilele de 3-5 noiembrie 2014, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a participat la „Doha GOALS Forum”, care a avut loc în capitala Statului Qatar.

Este a treisprezecea vizită externă a Familiei Regale a României, în anul 2014. În luna februarie, Principele Radu și Principele Nicolae au vizitat Turcia, iar în luna martie, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au vizitat Marea Britanie. În luna aprilie, Principele Radu și Principele Nicolae au efectuat o vizită în Regatul Suediei, iar, tot în luna aprilie, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au vizitat Statul Israel. În luna mai, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au efectuat o vizită în Regatul Hașemit al Iordaniei. În luna iunie, Principele Radu s-a aflat într-o vizită în Regatul Maroc. În luna iulie, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu au vizitat Marea Britanie, iar, tot în luna iulie, Principele Nicolae s-a aflat în Italia. În luna septembrie, Principele Nicolae a efectuat o vizită în Germania. Tot în luna septembrie, Principele Radu a efectuat o vizită în Marea Britanie, iar, Principesa Moștenitoare și Principele Radu s-au aflat în Grecia. În cursul aceleiași luni, Principele Nicolae s-a aflat într-o vizită în Marea Britanie.

„Doha GOALS Forum”, aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, Emirul Statului Qatar, a reunit lideri din întreaga lume, precum și experți în domeniul sportului. Discuțiile au avut ca temă mijloacele de îmbunătățire a societății prin activități sportive.

În cadrul Forumului, Principele Nicolae a vorbit despre modul în care sportul poate aduce un impact pozitiv în comunitate și a prezentat proiectul “Cărțile copilăriei pe bicicletă” derulat de Asociația Curtea Veche, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale.

Agenda Doha GOALS Forum a cuprins prezentările unor personalități sportive internaționale precum campionul olimpic Linford Christie sau jucătorul de fotbal Oliver Kahn, alături de manageri ai unor companii multinaționale sau reprezentanți de marcă ai instituțiilor de stat din Qatar.

Printre participanți s-au numărat sportivi, membri ai sectorului public și privat internațional sau reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale.

“Cărțile copilăriei pe bicicletă” este un tur ciclist unic în România, care va reuni, pe parcursul anului 2015, mai mulți sportivi din țară și din străinătate ce vor străbate, alături de Alteța Sa Regală Principele Nicolae, un traseu de peste 900 km, din Sighetu Marmației până în Constanța. Scopul turului ciclist este acela de a reuni comunitățile din România în beneficiul promovării unui stil de viață sănătos în rândul celor mici, prin lectură și sport și de a strânge fondurile necesare pentru donații de carte în medii defavorizate.

Principele Nicolae, la Doha GOALS Forum

Principele Nicolae, la Doha GOALS Forum

Principele Nicolae, la Doha GOALS Forum

Principele Nicolae, la Doha GOALS Forum

Principele Nicolae, la Doha GOALS Forum

Principele Nicolae, la Doha GOALS Forum

Principele Nicolae, la Doha GOALS Forum

Principele Nicolae, la Doha GOALS Forum

Principele Nicolae, la Doha GOALS Forum

Principele Nicolae, la Doha GOALS Forum

Principele Nicolae, la Doha GOALS Forum

Comentarii