Medalia de Onoare „Wilhelm Filderman” acordată post-mortem Reginei Mamă Elena

Medalia de Onoare Wilhelm Filderman acordată post-mortem Reginei Mamă Elena

Duminică, 23 noiembrie 2014, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a luat parte, la Centrul Comunitar Evreiesc din București, la simpozionul internațional și expoziția dedicate memoriei lui Wilhelm Filderman.

Cu această ocazie, Alteța Sa Regală a ridicat Medalia de Onoare ”Wilhelm Filderman” acordată post-mortem Reginei Mamă Elena pentru „demersul autentic și continuitatea în desăvârșirea aspirațiilor de bine și de progres ale evreilor din România, în spiritul justiției și al demnității umane”.

În anul 1993, Regina Mamă Elena a primit titlul de “Drept intre popoare” de la Statul Israel și Institutul Yad Vashem pentru sprijinul pe care l-a acordat evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Simpozionul ”Wilhelm Filderman” a fost organizat de Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic cu sprijinul The American Jewish Joint Distribution Committee.

În cadrul simpozionului internațional au susținut comunicări Rabinul Efraim Gutman, din Tel Aviv, avocatul Ion Ilie-Iordăchescu, Decanul Baroului București, Prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, avocatul Cătălin Dancu, cercetătorii Lya Benjamin și Harry Kuller. Sesiunea de comunicări a fost moderată de domnul deputat Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România.

La simpozion au luat parte membri ai misiunilor diplomatice de la București, reprezentanți ai autorităților statului, ai mediului academic, universitar și cultural, precum și personalități ale societății civile.

Wilhelm Filderman (1882-1963) a fost jurist și om politic care a deținut funcții de conducere în organizațiile evreiești din România între anii 1919-1947.

În perioada de după promulgarea primelor legi antievreiești (1939 – în timpul guvernului Goga – Cuza) și mai apoi, pe toată durata războiului, în calitate de președinte al Federației Comunităților Evreiești, se situează în primele rânduri ale luptei pentru apărarea membrilor comunității contra abuzurilor. Se manifestă deosebit de activ pentru apărarea comunității evreiești în perioada războiului, cand înaintează zeci de memorii mareșalului Ion Antonescu, are zeci de audiențe la acesta și la alți membri ai guvernului. Suferă personal măsurile antievreiești luate de stat: este radiat din Baroul București și deportat în Transnistria, de unde revine în București în urma intervențiilor Reginei-Mamă Elena. Deranjează noile autorități comuniste, fiind arestat de câteva ori în 1945, fiind tot de atâtea ori eliberat la intervențiile SUA.

Medalia de Onoare Wilhelm Filderman acordată post-mortem Reginei Mamă Elena

Medalia de Onoare Wilhelm Filderman acordată post-mortem Reginei Mamă Elena

Medalia de Onoare Wilhelm Filderman acordată post-mortem Reginei Mamă Elena

Medalia de Onoare Wilhelm Filderman acordată post-mortem Reginei Mamă Elena

Medalia de Onoare Wilhelm Filderman acordată post-mortem Reginei Mamă Elena

Medalia de Onoare Wilhelm Filderman acordată post-mortem Reginei Mamă Elena

Medalia de Onoare Wilhelm Filderman acordată post-mortem Reginei Mamă Elena

Medalia de Onoare Wilhelm Filderman acordată post-mortem Reginei Mamă Elena

Medalia de Onoare Wilhelm Filderman acordată post-mortem Reginei Mamă Elena

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

Comentarii