FOTO Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

În zilele de 2-4 martie 2015, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României s-a aflat într-o vizită oficială în județele Brașov, Covasna și Sibiu.

Luni, 2 martie 2015, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu prefectul județului Brașov, domnul Mihai Mohaci, precum şi cu subprefectul județului, domnul Romer Ambrus Sandor Mihaly.

În continuarea vizitei, Principele Nicolae a luat parte la campania de donație „Cărțile copilăriei în fiecare casă” , care a avut loc în cadrul Complexului de Servicii din comuna Târlungeni, județul Brașov.

În cadrul evenimentului au vorbit despre importanța lecturii Alteța Sa Regală, doamna Iren Arsene, preşedintele Asociaţiei Curtea Veche, doamna Gabriela Burulean, directorul Complexului de Servicii Comunitare Târlungeni şi domnul Cicerone Busuioc, preşedintele Iniţiativei Tinerilor pentru Modernizarea României, Filiala Braşov.

Evenimentul organizat în Târlungeni face parte din programul național de lectură “Cărţile copilăriei”, iniţiat de Asociația Curtea Veche şi susținut de membrii Familiei Regale a României și cuprinde, alături de oferirea volumelor şi înființarea de cluburi de lectură, vizite în şcoli şi centre pentru copii, întâlniri cu părinţi, profesori şi elevi şi ateliere de lectură în librării.

De asemenea, Principele Nicolae a luat parte, la Centrul Cultural „Reduta” din Brașov, în calitate de ambasador al The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, la prezentarea programului către tinerii brașoveni.

Cu această ocazie, au luat cuvântul Alteța Sa Regală, precum și doamna viceprimar Adina Durbacă și domnul Marius Cisar, director al Centrului Cultural „Reduta”.

La eveniment au participat reprezentanţi ai unor instituţii locale şi naţionale, cadre didactice, precum și peste 200 de elevi și studenți.

În cursul aceleiași zile, Alteța Sa Regală a luat parte la evenimentul de lansare a volumului “Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, desfășurat la Centrul Cultural „Reduta”.

Au luat cuvântul Principele Nicolae, doamna Iren Arsene, director, Curtea Veche Publishing, domnul Nicolae Pepene, director al Muzeului Județean de Istorie și domnul Marius Cisar, director al Centrului Cultural „Reduta”.

Evenimentul a făcut parte din turneul național de promovare a volumului. Până în acest moment, peste o mie de cititori din țară au participat la lansările volumului în: București, Tîrgu Mureș, Sibiu, Sebeș, Alba Iulia, Cluj, Pitești, Constanța, Tulcea, Craiova, Curtea de Argeș și Iași.

Marți, 3 martie, Principele Nicolae a avut o întrevedere, la primăria municipiului Brașov, cu doamna Adina Durbacă și domnul Ciprian Bucur, viceprimari ai orașului.

Vizita Principelui Nicolae a continuat, apoi, în județul Covasna. Alteța Sa Regală a fost primită, la sediul primăriei orașului Covasna, de către primarul orașului, domnul Janos Thiesz.

În aceeași zi, Principele Nicolae a luat parte, la Castelul Arcuș, la evenimentul de lansare a programului The Duke of Edinburgh’s International Award Romania în județul Covasna, organizat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna și The Duke of Edinburgh’s International Award Romania.

Alături de Alteța Sa Regală, au participat domnul Sebastian Cucu, prefectul județului Covasna, domnul Vlad Țone, director de Cabinet al Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului și doamna Bianca Dragomir, reprezentantul de tineret al României la Organizația Națiunilor Unite.

În finalul zilei, Principele Nicolae a vizitat Spitalul de Recuperare Cardiovasculară din Covasna.

Miercuri, 4 martie 2015, Alteța Sa Regală s-a aflat în vizită în municipiul Sibiu. Cu prilejul vizitei, Principele Nicolae s-a întâlnit cu primarul interimar al orașului, doamna Astrid Fodor.

De asemenea, Principele Nicolae a avut o întrevedere și cu prefectul județului, domnul Ovidiu Sitterli.

Principele Nicolae a participat, apoi, la evenimentul de lansare oficială a programului The Duke of Edinburgh’s International Award Romania desfășurat în cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu.

Alături de Alteța Sa Regală, a luat cuvântul domnul rector Ioan Bondrea. La eveniment au participat reprezentanţi ai unor instituţii locale şi naţionale, cadre didactice, elevi și studenți.

The Duke of Edinburgh’s International Award este liderul mondial al programelor de dezvoltare personală adresat tinerilor cu vârsta între 14 și 24 de ani care, indiferent de mediul de proveniență, sunt încurajați să desfășoare activități de educație non-formală, care să le asigure o tranziție echilibrată de la adolescență la maturitate.

În România, programul The Duke of Edinburgh’s International Award se află sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta.

Alteța Sa Regală Principele Nicolae este Ambasador al programului în România.

Imagini din cadrul vizitei:

Brașov

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Covasna

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Sibiu

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Principele Nicolae, vizită în județele Brașov, Covasna și Sibiu

Foto: Rudolf Fekete, Cicerone Busuioc, Cosmin Matifalean, mts.ro, Sibiu 100 %

Comentarii