Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Cetățeni de Onoare ai județului Cluj



Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor efectua, în zilele de 22 și 23 martie, o vizită cu caracter public în municipiul Cluj-Napoca. Cu această ocazie, Altețele Lor Regale vor primi titlurile de Cetățeni de Onoare ai județului Cluj.

Hotărârea de acordare a titlurilor de Cetățeni de Onoare ai Clujului a fost votată, cu unanimitate de voturi, în prima ședință a Consiliului Județean din luna ianuarie a anului acesta.

Alături de Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu se vor afla Principele Nicolae, precum și Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei și Baronul Johannes von Holzhausen.

În cadrul vizitei, Altețele Lor Regale vor avea întâlniri cu reprezentanți ai autoritățile județene și locale, cu reprezentanții înaltului cler, cu mediul academic, diplomatic, consular și de afaceri, precum și cu tinerii din Cluj.

Programul vizitei regale în municipiul Cluj-Napoca cuprinde:

Duminică, 22 martie 2015

Ora 11.30 – vizită la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă;
Ora 12.15 – plantarea a doi platani în Parcul Central, în fața Centrului Cultural Casino;
Ora 12.45 – vizită la Catedrala Greco-Catolică, în construcție, din Piața Cipariu;
Ora 16.30 – lansarea volumului “Margareta, mărturia unui sfert de veac regal” (scris de Sandra Gătejeanu-Gheorghe și publicat de Curtea Veche Publishing) în incinta Iulius Mall;
Ora 18.30 – Ceremonia de acordare a titlurilor de Cetățeni de Onoare ai județului Cluj și Concertul Regal de Gală, sala Auditorium Maximum a Universității Babeș – Bolyai;

Luni, 23 martie 2015

Ora 09.30 – întâlnirea Alteței Sale Regale Principele Nicolae cu tinerii, în Amfiteatrul Albastru, Institutul pentru Științele Vieții, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară;
Ora 10.00 – vizita Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta la Transylvania College;
Ora 11.00 – vizita Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta la Fabrica de produse cosmetice Farmec;
Ora 11.00 – întâlnirea Alteței Sale Regale Principelui Radu cu reprezentanții autorităților locale și județene, ai mediului diplomatic, consular, academic, precum și ai mediului de afaceri, Aula Magna, Universitatea Babeș-Bolyai.

Comentarii

  1. Sper ca nu acceptati sa va intalniti si cu Boc, piticul basist care si-a batut joc de valorile Romaniei ...!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am auzit ca pana la sfarsitul lunii mai, piticul va fi arestat !!!!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu