Zece ani de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea

Papa Ioan Paul al II-lea, Regele Mihai, Principesa Margareta, Principele Radu

Acum zece ani, în ziua de 2 aprilie 2005, trecea la cele veșnice Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, figură luminoasă a secolului al XX-lea, Suveranul Pontif pe care l-a admirat și iubit o lume întreagă. A fost ales papă în anul 1978 și a fost sanctificat după moarte, fiind numit Papa Sfântul Ioan Paul al II-lea.

A vizitat 129 de țări în aproape 32 de ani de pontificat. A vizitat România în anul 1999 și a primit la Vatican pe Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana în același an, iar pe Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu, în audiență colectivă, în anul 2003.

La zece ani de la trecerea Sfântului Ioan Paul al II-lea la cele veșnice, un gând de recunoștință și fie-i țărâna ușoară!

Papa Ioan Paul al II-lea, Regele Mihai, Principesa Margareta, Principele Radu

Papa Ioan Paul al II-lea, Regele Mihai, Principesa Margareta, Principele Radu

Comentarii