Donație de carte regală în Luduș

Patrimoniul Bibliotecii Orășenești Luduș s-a îmbogățit cu un fond special de carte, ca urmare a unei donații făcute în numele Casei Regale a României de către organizațiile județene ale Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei din Cluj și din Mureș. Evenimentul a avut loc duminică seară, chiar în ziua în care Alteța Sa Regală Principele Radu al României a împlinit 55 de ani. Toate volumele donate Bibliotecii Orășenești Luduș au fost semnate de către Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României.



Această donație vine după ce alte astfel de cărți regale au fost oferite copiilor din Dej, Cluj-Napoca, Mărișel și Beliș.

Volumele donate cuprind colecția Cărțile Copilăriei, editată de Curtea Veche Publishing sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României.

Donația face parte dintr-un program mai amplu al Asociației Curtea Veche, prin care aceste cărți fundamentale pentru educarea copiilor sunt oferite mai multor comunități. Programul de donații este susținut de Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, în parteneriat cu Asociația Cluj Today și Asociația Transylvania Today. Pe lângă Cărțile Copilăriei au fost donate și exemplare din cartea Trei Poduri peste Lume, scrisă de Alteța Sa Regală Principele Radu al României și din cartea Drumul spre Casă, un dialog între Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României și istoricul Filip-Lucian Iorga. Din partea Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, la eveniment au participat doi vicepreședinți la nivel național, Mircea Miron și Valentin Lungu, precum și membri ai filialelor Cluj și Mureș ale acestei organizații. „Evenimentul ilustrează angajamentul nostru față de valorile etice, morale și culturale promovate de Casa Regală a României. Vom continua să încurajăm lectura. O societate educată este o societate puternică. Noi dorim să contribuim la transformarea în bine a societății românești, iar cultura este un mijloc excelent pentru a face acest lucru“, a declarat Mircea Miron.

Ludușenii și-au serbat ziua

Donația a marcat și unul dintre cele mai importante momente din cadrul Zilelor Orașului Luduș, care s-au încheiat ieri. Pe scena amenajată în zona Pieței Mari au fost înmânate volumele regale primarului orașului Luduș, Cristian Moldovan, și directorului Bibliotecii Orășenești Luduș, Adela Cazacu. De asemenea, patrimoniul Bibliotecii Orășenești Luduș au fost înmânate și exemplare din revista culturală UNESCO in România, care, în premieră pentru presa culturală românească, prezintă în limba engleză toate obiectivele românești aflate în patrimoniul mondial al umanității. Revista a fost editată de către Asociația Cluj Today și Asociația Transylvania Today, în parteneriat cu Comisia Națională a Monumentelor UNESCO România.

La finalul evenimentului, președintele Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei – filiala Cluj, Mircea Miron, i-a înmânat primarului Cristian Moldovan diploma Meritul Civic, acordată Orașului Luduș pentru merite deosebite în promovarea culturii. La eveniment au asistat peste 2.000 de ludușeni. „Această diplomă ne onorează. Încurajarea lecturii și a culturii reprezintă o prioritate, lucru dovedit de numeroasele evenimente culturale incluse în programul din acest an al Zilelor Ludușului“, a spus primarul Cristian Moldovan.

Donația de carte a avut loc în Piața Mare a orașului

Comentarii