Majestatea Sa Regina Ana împlineşte 92 de ani. Este cea mai longevivă consoartă de voievod sau rege din toată istoria naţională

Regina Ana, soţia Regelui Mihai, împlineşte astăzi, 18 septembrie, vârsta de 92 de ani. Născută Ana, Principesă de Bourbon-Parma, ea a devenit soţia Regelui în anul 1948, la scurt timp după abdicarea acestuia şi plecarea în exil.

Majestatea Sa Regina Ana împlineşte 92 de ani. Este cea mai longevivă consoartă de voievod sau rege din toată istoria naţională

Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marquerite s-a născut în anul 1923, la Paris. Părinţii ei au fost prinţul René de Bourbon-Parma şi prinţesa Margaret a Danemarcei, nepoata regelui Christian al IX-lea.

Tânăra şi-a petrecut copilăria şi primii ani de adolescenţă în Franţa natală, dar în 1939 s-a refugiat, împreună cu familia, din Franţa în Spania, apoi în Portugalia şi Statele Unite. Din 1943 s-a implicat în efortul de război participând ca voluntar alături de Forţele Franceze Libere în campaniile din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania.

Întâlnirea cu viitorul ei soţ, Regele Mihai I al României, a avut loc în toamna anului 1947, când acesta a călătorit la Londra cu ocazia căsătoriei prinţesei Elisabeta a Marii Britanii, astăzi Regina Elisabeta a II-a.

Fragment din volumul “Ana. Portretul Reginei”, Curtea Veche Publishing):

„De-a lungul anilor, la toate vârstele, Majestatea Sa Regina a dezvăluit aparatului de fotografiat o frumuseţe, un farmec, o spontaneitate şi o eleganţă ieşite din comun. Neobişnuite calităţi, mai ales în contrast cu temperamentul care le însoţea. Fiindcă regina noastră nu este o femeie suavă, ci una energică. Ea poate fi abruptă în reacţii, tăioasă în replici, iute în gesturi şi plină de un aplomb rebel. Agilitatea sa nu este una de balerină, ci una de felină. Ana a României nu răspunde vieţii şi lumii, ci le provoacă. Gata mereu să se alăture unei demonstraţii de stradă, Regina preferă să călărească decât să brodeze, să meargă cu jeepul sau cu bicicleta în loc să gătească, să facă tâmplărie în loc de conversaţie de salon. Reginei îi place fotbalul, preferă bocancii pantofilor cu toc şi se simte stingherită în rochii lungi, cu diadema pe cap. Uneori, în compania verilor ei regali, Majestatea Sa face glume (în mod privat, nu public), despre protocol şi rigorile ceremonialului. Atunci când, însă, este în “luminile rampei”, Regina devine contrariul a ce am afirmat în paragraful precedent. Rochiile ei sunt mereu purtate cu o graţie înnăscută, zâmbetul şi semeţia capului sunt mereu asortate diademei de diamant (a purtat rar mai mult de una, cea rămasă de la Regina Elena, pe care o împarte cu Principesa Moştenitoare şi, uneori, cu celelalte fiice ale ei).

Majestatea ţinutei sale este relaxată şi nobilă, purtată fără efort printre oameni şi împrejurări. Simplitatea Reginei Ana este aceeaşi la Piaţa Amzei şi la Palatul Buckingham. S-ar putea ca la a doua locaţie să aibă un mic adaos de cinism în colţul gurii, ca o completare la zâmbetul ei politicos şi binevoitor. Secolele XX şi XXI nu au dăruit multe regine atât de frumoase. Şi, de fapt, nu prea a avut multe regine de nici un fel.

La Palatul Elisabeta, în anul 2008, la aniversarea Nunţii de Diamant, a fost proiectat pe zidul clădirii un film de zece minute care conţinea fotografii din toată viaţa Majestăţilor Lor. În grădină erau peste o sută de musafiri din străinătate, veri regali în majoritatea lor. Când a apărut pe zidul alb prima imagine cu Regina Ana adolescentă (un portret care apare în această carte), toată lumea a exclamat la unison un «aaahhh», care semnifica «Doamne, ce frumuseţe»”!.

Majestatea Sa, la nouăzeci şi doi de ani, este cea mai longevivă consoartă de voievod sau rege din toată istoria naţională.

Regina Ana de Bourbon are şase nume. Pe al şaselea l-a descoperit, din întâmplare, abia în 1999.

„Eram în căutarea unui extras de act de naştere pentru fiica mea, Margareta. Am fost surprinsă să constat că şi pe mine mă cheamă Margareta. De altfel, nu prea îmi aduc aminte pe de rost cum mă cheamă”. Prenumele exacte ale reginei Ana sunt Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite. Regina explică: „Părinţii mei s-au simţit obligaţi moral să-mi dea atâtea prenume, fiindcă aveam pe puţin 12 mătuşi. Trebuia să fim diplomaţi cu toate, dar, în acelaşi timp, trebuia, totuşi, făcută o selecţie”.

Căsătoria Regelui Mihai I şi a Reginei Ana a marcat şi începutul unui exil de 44 de ani. Nunta a avut loc pe 10 iunie 1948, în Grecia, la invitaţia regelui Pavlov şi a reginei Frederica ai Greciei. La ceremonie au fost prezenţi, printre alţii, regina-mamă Elena a României, principele Erik al Danemarcei, unchiul reginei Ana, şi rude din partea familiilor de Hanovra şi Hesse. Regina Sofia a Spaniei şi regele Constantin al elenilor, prezenţi la nunta de diamant din 10 iunie 2008, au fost paji la nunta regelui şi reginei, la Atena.

Regele Mihai I şi Regina Ana au cinci fiice: principesa Moştenitoare Margareta, principesa Elena, Irina Walker, principesa Sofia şi principesa Maria.

Regele Mihai şi Regina Ana locuiesc din 2004 la Aubonne, în Elveţia. De marile sărbători creştine şi, în funcţie de angajamentele lor publice, Regele Mihai şi Regina Ana aleg să fie alături de cei dragi, fie Castelul de la Săvârşin din judeţul Arad, fie la Palatul Elisabeta.

Comentarii

  1. Daniela Bouleanu, Buucuresti18 septembrie 2015, 13:37

    Majestatii voastre ii uram sa fie daruita de Dumnezeu cu multi si fericiti ani, plini de bucuria de a fi trecut prin viata cu folos!
    Sunteti pentru intreaga noastra familie un exemplu luminos de stil, eleganta si determinare.Cu adanc respect si recunostinta, Daniela Diaconu Bouleanu

    RăspundețiȘtergere
  2. LA MULTI ANI, CU SANATATE SI MULT RESPECT.

    RăspundețiȘtergere
  3. Din Calais-Frantya..va urez La Multi Ani !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu