Campania “Flori pentru suflet” a mobilizat comunităţi din toată ţara în sprijinul vârstnicilor



Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a României a fost, astăzi, prezentă la evenimentul organizat pentru vârstnici de către elevi ai Colegiului Național Sfântul Sava, reuniți pentru a marca încheierea campaniei „Flori pentru Suflet”, desfășurată la nivel naţional de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

Campania "Flori pentru suflet" a mobilizat comunităţi din toată ţara în sprijinul vârstnicilor București, 5 octombrie 2015 Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a României a fost, astăzi, prezentă la evenimentul organizat pentru vârstnici de către elevi ai Colegiului Național Sfântul Sava, reuniți pentru a marca încheierea campaniei „Flori pentru Suflet", desfășurată la nivel naţional de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.



La Colegiul Naţional Sfântul Sava, Alteța Sa Regală a fost martor al unei întâlniri emoționante între generații, elevii liceului oferind un spectacol de teatru și o expoziție de fotografie, cu tematica intergeneraţională, seniorilor invitați la eveniment în cadrul campaniei Flori pentru Suflet.

Aproximativ 1.500.000 de vârstnici din România sunt astăzi afectați de singurătate într-o mai mare sau mai mică măsură, conform studiului realizat de GFK pentru Fundaţia Principesa Margareta a României, în septembrie 2015.

Campania Flori pentru suflet și-a propus să atragă atenția asupra pericolului izolării sociale a persoanelor vârstnice și să mobilizeze comunitățile în sprijinul populaţiei de vârsta a III-a. În perioada campaniei, voluntari de toate vârstele și susţinători ai Fundaţiei Principesa Margareta a României au oferit flori în 27 de orașe, către 6.000 de persoane vârstnice. Peste 400 de oameni s-au implicat în campania dedicată seniorilor, în parcuri și în spaţii publice, centre rezidenţiale pentru vârstnici, școli și licee, oficii ale Poștei Române, cabinete medicale, centre de relaţii cu clienţii CEZ, restaurantele Hanu' Berarilor, agenţii Opportunity Microcredit, centre de zi intergeneraţionale, pentru a celebra Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

Iniţiativa Flori pentru suflet din România a urmat campania la nivel mondial a Federaţiei şi Asociaţiei les petits frères des Pauvres, alăturându-se unor ţări precum Franţa, Irlanda, Spania, Germania, Canada şi SUA. Fundaţia Principesa Margareta a României este una dintre puţinele organizaţii non-guvernamentale care derulează programe sociale dedicate seniorilor, cu sprijinul voluntarilor, într-o manieră intergeneraţională.

De-a lungul timpului, Fundaţia a venit în sprijinul vârstnicilor din România prin programe menite să crească calitatea vieţii acestora. Despre Fundaţia Principesa Margareta a RomânieiFundaţia Principesa Margareta a României (FPMR) a fost înfiinţată în 1990 de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României împreună cu tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai I al României.

Fundaţia Principesa Margareta a României este o organizaţie neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri şi vârstnici prin intervenţii durabile bazate pe schimbul de experientă şi valori între generaţii. Fundaţia Principesa Margareta a României a fost desemnată de români drept cea mai onestă organizaţie neguvernamentală în cadrul studiului Envero Brand Trust Index.

Comentarii

Trimiteți un comentariu