FOTO Principesa Maria, întâlnire cu elevii din Patrula de Reciclare

Principesa Maria, întâlnire cu elevii din Patrula de Reciclare

Vineri, 16 octombrie 2015, Alteța Sa Regală Principesa Maria a României s-a întâlnit pentru prima oară cu echipa agenților din Patrula de Reciclare, la Școala gimnazială Șura Mică din județul Sibiu.

Principesa Maria i-a cunoscut atât pe ”veteranii” Patrulei de la Șura Mică, elevii în clasa a VI-a care au participat deja la trei ediții ale programului, dar și pe ”noii recruți” din clasa I, care se pregătesc să-și înceapă activitatea de promovare a colectării responsabile a deșeurilor electrice.

Copiii și profesorul lor coordonator i-au prezentat Alteței Sale Regale activitățile pe care le desfășoară în calitate de agenți ai Patrulei și i-au povestit cum au reușit să convingă sibienii să răspundă apelului lor de protejare a mediului și cât de mândri sunt că au contribuit la succesul echipei județului Sibiu, premiată pentru a doua oară consecutiv la nivel național.

Principesa Maria a admirat expoziția foto realizată de Patrula școlii pe parcursul celor trei ediții și s-a declarat impresionată de creativitatea și dăruirea elevilor și cadrelor didactice.

Ediția a V-a a programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare, desfășurat de Asociația Română pentru Reciclare RoRec, a debutat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României.

În anul 2015, Patrula de Reciclare a ajuns la cantitatea de 1.300.000 kg de deșeuri electrice colectate în România, de la lansarea programului, a câștigat premiul I la Secțiunea Programe a Galei Societății Civile 2015 și a înregistrat cea mai mare cantitate de deșeuri electrice colectate/locuitor, în județul Sibiu.

Principesa Maria, întâlnire cu elevii din Patrula de Reciclare

Principesa Maria, întâlnire cu elevii din Patrula de Reciclare

Principesa Maria, întâlnire cu elevii din Patrula de Reciclare

Principesa Maria, întâlnire cu elevii din Patrula de Reciclare

Comentarii