Principesa Margareta și Principele Radu, la Drobeta Turnu Severin

Principesa Moștenitoare Margareta, Principesa Maria și Principele Radu au sosit luni la Drobeta Turnu Severin cu trenul regal, pentru a reface simbolic drumul parcurs în urmă cu 150 de ani de Regele Carol I.



În Gara din Drobeta Turnu Severin, trenul regal a fost întâmpinat de peste 3.000 de severineni, între aceștia aflându-se și reprezentanții de frunte ai administrațiilor locale și ale județului Mehedinți.

Coloana oficială a făcut un prim popas în parcul central al orașului, unde membrii familiei regale au plantat doi platani și unde, în 2016, se va amplasa o statuie a Regelui Carol I.

Prefectul județului, prof. Nicolae Drăghiea, i-a invitat pe oaspeți la o întâlnire cu aparatul administrativ și mai mulți oameni de cultură, ocazie cu care au fost prezentate câteva alocțiuni ale primarului Constantin Gherghe, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu și prof. Marian Piele, de la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale, care a vorbit despre semnificația istorică a zilei de 8 mai 1866 când Principele Carol I a pus pentru prima dată piciorul pe pământ românesc, la Drobeta Turnu Severin.

"Regele Carol I a ajuns în orașul nostru în cei 48 de ani de domnie de aproape zece ori. De numele lui sunt legate construcția Bisericii ortodoxe Grecescu și amenajarea Grădinii botanice a Colegiului Național Traian", a precizat, pentru AGERPRES, Marian Piele.

După acest eveniment, Altețele Lor Regale s-au deplasat la Biblioteca Județeană "I.G.Bibicescu" unde a fost lansată cartea "Săvârșin. Detaliu", scrisă de Principesa Margareta și Principele Radu, banii obținuți pe aceasta urmând să fie utilizați în scopul sprijinirii familiilor victimelor tragicului incendiu de la "Colectiv".

"În timp ce oaspeții vor efectua și o vizită la Școala Gimnazială nr.11, căreia i s-a atribuit numele "Regele Mihai I", severinenii vor putea vizita trenul regal până la ora 21,00", a adăugat pentru AGERPRES primarul Constantin Gherghe.

Conform unui comunicat de presă al Casei Regale remis AGERPRES, trenul aducerilor aminte va pleca din Drobeta Turnu Severin marți dimineața, la ora 8,30, și va opri la ora 10,49, pentru zece minute, în Gara Filiași.

"A doua oprire va avea loc la Gara din Craiova, la ora 11,40, unde va staționa 20 de minute. Cu ocazia opririi la Craiova, Familia Regală va vizita o expoziție amplasată în incinta gării. Toți locuitorii municipiului Craiova care vor dori să întâmpine Familia Regală și să revadă Trenul Regal în gara orașului lor sunt bineveniți", se arată în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, a treia oprire va avea loc în Gara din Slatina, la ora 13,10, unde trenul se va opri timp de zece minute, iar a patra în orașul Titu, la ora 16,13, unde trenul va staționa 12 minute, gara din Titu fiind istoric legată de Regele Carol I și de Regina Elisabeta. Suveranii își așteptau adesea aici musafirii oficiali, și se urcau în tren pentru a parcurge împreună drumul către București — Cotroceni.

Ultima oprire a trenului, în ziua de 1 decembrie 2015, va fi la Gara Regală Băneasa, la ora 17.16, se mai arată în comunicatul menționat.

Comentarii