FOTO Crăciunul 2015, în familie

Ca în fiecare an, Familia Regală petrece sărbătorile de Crăciun la Domeniul Regal Săvârșin. După plecarea dubașilor, la amiaza zilei de Ajun, se așterne liniștea la castel. Toate rânduielile casei se petrec în spiritul tradiției, exact precum în oricare altă familie de români.

Anul acesta la Săvârșin se află Principesa Moștenitoare și Principele Radu. Altețelor Lor Regale li s-a alăturat Principesa Maria, care împlinește curând un an de când s-a stabilit în România.

Majestățile Lor au privit cu multă bucurie imagini de la sărbătoarea publică, din zilele premergătoare Crăciunului, la Săvârșin. Regele Mihai a trimis, în Ajun, mesajul său de Crăciun către români, așa cum o face de mai bine de trei sferturi de secol, începând cu anul 1940.

Familia Regală a citit fiecare dintre ilustratele de Crăciun primite din România, din Republica Moldova, din țările europene și de pe întreg întinsul globului.

Pomul de Crăciun a fost împodobit de Principesa Moștenitoare în culori de alb și argintiu. Masa de Ajun a fost gătită cu portocaliu și arămiu. Tradiția la castel este ca în fiecare an pomul și masa de Crăciun să fie decorate în culori diferite. Principesa Moștenitoare a avut prețiosul ajutor al fetelor din castel: Arneta, mezina grupului, Laura, Elena și Ramona. Anul acesta li s-a alăturat și Principesa Maria.

Altețele Lor Regale petrec cele trei zile de Crăciun în tihnă, mergând adesea în lungi plimbări prin parcul castelului.

În a treia zi de Crăciun, Familia Regală se va alătura Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscopului Timotei al Aradului, la slujba de la biserica ortodoxă din Săvârșin, oficiată de părintele paroh Călin Mădăluță.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu mulțumesc tuturor celor care au trimis felicitări de Crăciun și le transmit, la rândul lor, sănătate, bucurii, inspirație și lumină în noul an 2016!

Principesa Moștenitoare mulțumește, în numele Regelui Mihai, celor care au trecut pragul reședinței Majestății Sale de la Săvârșin!

Crăciun fericit!



















































Fotografii de Daniel Angelescu și Cristian Coposesc.

Comentarii

  1. Sărbători fericite și La Mulți Ani! Nu uitați nici de familia Bodnariu din Norvegia ce trăiește în aceste zile de sfinte sărbători cel mai rușinos coșmar prin luarea forțată a celor 5 copii intre care unul de sub un an de autoritățile locale pe motiv ca își indoctrineaza religios copiii. Va rog interveniți pe lângă casa regala norvegiena pentru a readuce copiii unde trebuie sa fie, cu părinții lor. Va mulțumesc anticipat! Nu lăsați ca bucuria acestor sarbatori sa fie pătată de acest event ci faceți ca o națiune română întreaga să vă iubească și respecte pentru intervenția dumneavoastră favorabilă! E de ajuns un simplu telefon de la Maiestatea Sa, Regele Mihai! Multă sănătate și succes!
    Ioan R.

    RăspundețiȘtergere
  2. Un brad minunat de simplu!!!! Sărbători fericite întregii familii!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu