Ocolul pământului în șapte luni și o zi



Remarcabilă inițiativă editorială a Grupului Corint, Ocolul pământului în șapte luni și o zi este o amplă lucrare semnată de generalul C. Găvănescul. Ea ilustrează, pas cu pas, în cuvinte și adesea în fotografii, drumul parcurs de Moștenitorul Coroanei, Principele Carol, în anul 1920, pentru a face cunoscut Regatul României în țările lumii.

Regele Ferdinand I și Regina Maria au luat decizia (temerară și neobișnuită pentru acea epocă) de a trimite Moștenitorul Coroanei într-o călătorie de mii de kilometri, de-a lungul întregului glob pământesc, pentru a întări relațiile politice, diplomatice și economice ale României Mari.

Editura Corint:

Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi de General C. Găvănescul este cronica detaliată şi meşteşugit scrisă a călătoriei Principelui Carol, viitorul Rege Carol al II-lea al României, în jurul lumii, în anul 1920. Prin intermediul povestirii unuia dintre participanții la pasionanta expediţie, îl vom însoţi pe Principele Carol, pe măsură ce vom citi volumele acestei serii, pe mai multe continente, pe mare şi pe uscat, în Grecia, Egipt, Ceylon, India, Indochina, China, Japonia, Statele Unite ale Americii. De la fastul ceremoniilor oficiale, la pitorescul locurilor vizitate, cronica lui Găvănescul este o poveste despre curaj, spirit de aventură şi curiozitate faţă de celălalt, despre patriotism, simţul datoriei şi prietenie. Este epopeea unui vlăstar regal plecat într-o călătorie iniţiatică. Este o amintire preţioasă despre lumi dispărute şi despre felul în care era, cândva, România onorată în lume. Pentru prima dată, vă oferim versiunea integrală şi revizuită a acestui nepreţuit memorial de călătorie.

Comentarii