Elie Wiesel, In Memoriam



Familia Regală a României a aflat cu tristeţe de trecerea la cele veșnice a lui Eliezer (Elie) Wiesel. Născut la 30 septembrie 1928 în Sighet, în casa care i-a fost consacrată ca muzeu încă din timpul vieţii, Elie Wiesel a căzut, la numai 16 ani, victimă a Holocaustului, fiind internat de autorităţile maghiare de ocupaţie, şi apoi deportat în lagărul de la Auschwitz, unde şi-a pierdut o parte din familie. Ulterior, a fost mutat în lagărul de la Buchenwald, unde şi-a pierdut tatăl. Pe întreaga durată a deportării, Elie Wiesel a suferit „umilirea totală şi dispreţul complet faţă de umanitate”[1].

Beneficiind de o educaţie familială temeinică, Elie Wiesel s-a înscris, după eliberare, la Sorbonna şi şi-a început astfel cariera de cărturar, urmată apoi, după zece ani de tăcere, de o carieră de autor şi memorialist al experienţelor sale din Holocaust, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi autori asupra acestui subiect.

În 1986, Elie şi Marion Wiesel au înfiinţat Fundaţia Elie Wiesel pentru Umanitate, la finalul unei perioade când Elie Wiesel a fost preşedintele Comisiei Prezidenţiale americane privind Holocaustul, care a pus bazele Muzeului Memorial al Statelor Unite privind Holocaustul, muzeu care are un premiu ce îi poartă numele. În acelaşi ani, el a primit Premiul Nobel pentru Pace, ca unul dintre „cei mai importanţi lideri spirituali, într-o vreme când violenţa, represiunea şi rasismul continuă să caracterizeze lumea[2]”.

Crezând în ideea că „tăcerea încurajează pe torţionar, şi niciodată pe victimă” şi că „atunci când sunt în pericol vieţi, când demnitatea umană este în pericol, graniţele şi sensibilităţile naţionale devin irelevante[3]”, Elie Wiesel s-a remarcat ca o voce importantă în multe dintre problemele lumii contemporane.

În România, Elie Wiesel este cunoscut pentru conducerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România, dar şi pentru Institutul care îi poartă numele. Raportul este unul dintre documentele care aduce la lumină importanţa rolului jucat de Majestatea Sa Regele Mihai I al României şi de Regina-mamă Elena în stoparea sau chiar întoarcerea din drum a deportărilor evreilor din România, faţă de care s-au opus ferm, Regina Elena primind ulterior şi titlul de Drept între Popoare.

Trecerea în nefiinţă a lui Elie Wiesel este un moment care îndeamnă la o cugetare profundă asupra secolului XX, un secol plin de speranţă şi lumină, dar şi martor al celor mai mari atrocităţi ale umanităţii.

[1] Citat din motivarea Comitetului Nobel.
[2] Idem.
[3] Discurs cu ocazia primirii Premiului Nobel pentru Pace, 1986.

Comentarii