Familia Regală în mijlocul promoției de ingineri “Regele Carol I”



Sâmbătă, 9 iulie 2016, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au participat, în mijlocul a 3,000 de absolvenți și a peste 1,000 de membri ai familiilor lor, la ceremonia de încheiere a studiilor universitare ale “Promoției Regele Carol I” de la Universitatea Politehnica din București.

La începutul ceremoniei au fost intonate Gaudeamus Igitur și Imnul Regal al României. A fost pentru prima oară în istoria de aproape șase decenii a edificiului, în care în Sala Palatului au răsunat acordurile Imnului Regal.

Altețele Lor Regale au înmânat diploma de absolvire și o medalie jubiliară în bronz celor patru absolvente ale universității care și-au încheiat studiile cu media generală 10.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu au fost musafirii conducerii universității, în frunte cu rectorul, profesorul universitar Mihnea Costoiu, și președintele Senatului universitar, profesorul Ecaterina Andronescu. Au fost prezenți președintele Academiei Române, profesorul Ionel Valentin Vlad, membri ai Academiei Române și ambasadori acreditați la București.

Gazdele au evocat figura Regelui Carol I, la 150 de ani de la întemeierea Casei Regale și de la proclamarea Constituției din 1866.

În anul 1818, Gheorghe Lazăr înființează prima Școală Tehnică Superioară la Mânăstirea Sfântu Sava din București. La 1 octombrie 1864, sub domnia Principelui Alexandru Ioan I, a fost înființată Școala de Poduri și Șosele, Mine și Arhitectură.

La începutul domniei lui Carol I, la 30 octombrie 1867, instituția devine Școala de Poduri, Șosele și Mine, iar durata studiilor se ridică la 5 ani. Sub conducerea lui Gheorghe Duca, la 1 aprilie 1881, instituția capata o noua structura sub denumirea de Școala Națională de Poduri și Șosele, iar la 10 iunie 1920, în timpul domniei Regelui Ferdinand I, se înființează Școala Politehnică din București, având patru secții: Electromecanică, Construcții, Mine și Metalurgie, Secția Industrială. Din noiembrie 1920, denumirea se schimbă în Politehnica din București. Majestatea Sa Regele Mihai I este Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica din București, din anul 2012.

Comentarii